București, 16 noiembrie 2023 – Holcim România, unul dintre cei mai mari producători de materiale de construcții din România, a investit peste 15 mil. euro în tehnologie de ultimă generație pentru creșterea cu circa 45% a capacității de producție a fabricii de BCA (beton celular autoclavizat) de la Adjud, județul Vrancea.

 

„Investiția a presupus automatizarea proceselor și extinderea capacității de producție a fabricii, pe care ne-am dorit să le realizăm pentru armonizarea operațiunilor la nivelul standardelor Holcim, dar și pentru a aduce clienților noștri cele mai performante produse. Odată cu investiția a fost înlocuită complet linia de producție anterioară, veche de aproape 50 de ani. Împreună cu partenerul nostru tehnologic, Aircrete, am regândit întregul proces industrial, eficientizându-l și sporind gradul de siguranță în muncă”, a declarat Bogdan Dobre, CEO Holcim România și Market Head Moldova.

 

Retehnologizarea a fost realizată cu echipamente și tehnologie furnizată de Aircrete Europe, lider global în dezvoltarea și producția de tehnologie dedicată producției de beton celular autoclavizat, cu experiență în peste 100 de fabrici din peste 50 de țări, de pe șase continente.

 

Cornel Banu, Director Industrial Holcim România și Moldova: „Fabrica de la Adjud a avut întotdeauna un produs de foarte bună calitate, apreciat de către clienții noștri. În urma investiției și cu ajutorul know-how-ului intern, a oamenilor și echipamentelor, avem acum un produs superior calitativ și printre cele mai performante din România.”

Datorită noii linii de fabricație cu tehnologie modernă Aircrete, BCA-ul produs în fabrica de la Adjud beneficiază de un standard de calitate înalt, reflectat în performanța și beneficiile acestuia. Noua tehnologie de tăiere a blocurilor de BCA asigură o precizie dimensională sporită și un finisaj mai bun al suprafețelor și muchiilor.

Performo BCA, prin caracteristicile sale, contribuie la creșterea eficienței energetice și a gradului de izolare fonică, este ușor de utilizat și cu 30% mai economic decât alte materiale de zidărie, rezistent la foc, durabil și prietenos cu mediul înconjurător, contribuind totodată și la reducerea amprentei de CO2.

 

Tot în acest an Holcim România a mai finalizat două investiții majore, una de creștere a capacității de producție la fabrica de ciment din Câmpulung și una pentru deschiderea unei noi stații de agregate de tip greenfield, în localitatea Neudorf, județul Arad.

 

În 2019, Holcim România a achiziționat integral acțiunile Somaco Grup Prefabricate, inclusiv fabrica de BCA de la Adjud, care face astăzi parte din structura operațională a Holcim România. Astfel, produsele BCA Somaco sunt comercializate astăzi sub brandul Performo BCA, un produs nou lansat pe piață de Holcim.

 

Despre Holcim România

Grupul de companii Holcim România include Holcim România (două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o fabrică de BCA la Adjud, o stație de măcinare, 28 stații de betoane, cinci stații de agregate, două stații de lianți speciali, trei terminale de ciment, trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor – prin Geocycle) și Somaco Grup Prefabricate (cinci fabrici de prefabricate).

 

Grupul de companii Holcim România activează în zona producției de materiale de construcții performante, având ca principal obiectiv tranziția către o afacere complet sustenabilă, prin dezvoltarea unor produse cu amprentă de carbon cât mai redusă și printr-o preocupare constantă pentru protecția mediului. Toate proiectele companiei lucrează în sinergie pentru consumul responsabil de resurse naturale, utilizarea de tehnologii eficiente energetic, reducerea emisiilor, scăderea impactului din transport prin optimizarea traseelor de distribuție și prioritizarea mijloacelor cu consum redus de combustibil.

 

Specialiștii Holcim dezvoltă materiale pentru viitor bazându-se pe inovație și digitalizare, având ca principali vectori responsabilitatea socială și față de mediu, pentru comunități mai sustenabile, într-o economie circulară. În total, Grupul Holcim România are aproximativ 2000 de angajați.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here