Astăzi a avut loc Adunarea generală a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). Pe ordinea de zi a adunării – statutar constituită – s-au aflat atât probleme organizatorice, cât şi probleme de natură strategică.

În cadrul evenimentului a fost dezbătut Raportul privind evoluţia comerţului, industriei, serviciilor şi a altor activităţi din municipiul Bucureşti, a fost dezbătut şi aprobat Raportul Președintelui și al Colegiului de Conducere privind activitatea CCIB în intervalul aprilie 2022 – martie 2023. De asemenea, au fost aprobate: deciziile adoptate de Colegiul de Conducere în această perioadă, execuţia bugetară aferentă anului 2022, proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023, raportul de verificare al auditorului pentru anul 2022, precum și obiectivele generale ale CCIB pentru următorul an. Totodată a fost prezentată o informare cu privire la activitatea Fundației Fondul Carol I, în perioada aprilie 2022- martie 2023.

Potrivit Raportului privind activitatea CCIB, prezentat de Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene, perioada analizată a fost marcată de reluarea cu succes a două serii de evenimente, deosebit de bine primite de comunitatea de afaceri bucureşteană înainte de pandemie. Este vorba despre „Ziua oportunităţilor de afaceri”, care oferă oamenilor de afaceri posibilitatea de a se întâlni într-un cadru structurat cu factori decizionali şi reputaţi specialişti în comerţ exterior, precum şi cu ambasadori, ataşaţi economici și reprezentanți ai mediului de afaceri din ţările partenere, şi „Business Breakfast la Palatul CCIB”, în cadrul căreia participanții, membri sau nemembri ai Camerei bucureștene, au ocazia de a intra într-un dialog mai puţin convenţional, dar eficient cu reprezentanți ai Legislativului și Executivului, cu specialişti și consultanţi de top, pe teme economice de interes.

Cu acest prilej a fost punctată atenția acordată permanent punerii în valoare a Palatului Camerei bucureștene, atât prin organizarea de evenimente marca CCIB, cât și prin încheierea de parteneriate și atragerea de noi clienți în Centrul nostru de conferințe, unul dintre cele mai frumoase din Bucureşti. „În premieră, clădirea va fi deschisă publicului larg pe 13 mai, fiind inclusă în Programul Noaptea Muzeelor. Cei care ne vor trece pragul vor afla informații inedite despre arhitectura și istoria acestui edificiu emblematic pentru Capitală. În ceea ce privește evenimentele premium marca CCIB, pe 7 iunie, Camera bucureșteană va organiza cea de a șasea ediție a conferinței anuale Focus București, în octombrie-noiembrie, Topul firmelor din capitală și Topurile de sectoare, evenimente-reper pentru comunitatea de business, iar în decembrie, a doua ediție a Balului CCIB, manifestare caracterizată de eleganță și rafinament”, a precizat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene.

În perioada următoare se va urmări extinderea gamei de servicii oferite companiilor românești care vor să-și internaționalizeze afacerile, dar și celor străine, interesate să intre în România, concomitent cu întărirea colaborării cu Ministerul pentru Antrepreneriat și Turism, dar și cu Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE). De asemenea, CCIB va continua organizarea seriilor de evenimente: Ziua Oportunităților de Afaceri și Business Breakfast. Totodată, se vizează promovarea avantajelor soluționării litigiilor prin intermediul Curții de Arbitraj București de pe lângă CCIB, instituție care a trecut recent printr-un amplu proces de optimizare și al cărei corp arbitral include specialiști cu o reputație deosebită (îndeosebi cadre universitare și foști magistrați).

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here