București, 16 martie 2023 – Partenerii de dialog social, Patronatul Industriei Asigurărilor din România (PIAR) și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB), ambele reprezentative la nivel sectorial, au semnat două declarații de principii, una referitoare la diversitate, non-discriminare, incluziune și egalitatea de șanse la locul de muncă, respectiv una referitoare la sustenabilitate, aplicabile în companiile semnatare.

Scopul celor două declarații este acela de a încuraja un dialog deschis, de a promova și de a întreprinde acțiuni concrete, asumându-și astfel responsabilitatea de a contribui împreună la crearea și consolidarea unui mediu de lucru sigur, corect și armonios, o mai bună cooperare între angajați și la creșterea satisfacției angajaților și a clienților, dezvoltând o cultură organizațională bazată pe respect reciproc, încredere și recunoaștere.

În același timp, doresc să contribuie la asigurarea unei vieți mai bune pentru generațiile prezente și viitoare prin reducerea impactului asupra mediului, acționând împreună pentru binele colectiv, implementând un plan de acțiuni alături de toate părțile implicate.

”Semnarea celor două declarații de principii întărește angajamentul companiilor membre de a acționa împreună ca parteneri de dialog social, de a prioritiza probleme și de a identifica modalități de a le adresa, prin mijloacele cele mai adecvate pentru a le putea urmări și susține pe termen lung. Diversitatea, incluziunea, non-discriminarea și egalitatea de șanse sunt premisele de bază nu doar pentru o societate sănătoasă, ci și pentru piața muncii, la fel cum sustenabilitatea trebuie să devină o prioritate pentru fiecare din noi, de la indivizi, la companii și organizații”, a declarat François Coste, Președinte al PIAR – Patronatul Industriei Asigurărilor din România.

 

“ Pentru FSAB semnarea declarațiilor privind non-discriminarea, incluziunea,  egalitatea de șanse la locul de muncă și sustenabilitatea reprezintă în fapt o dovadă clară că partenerii de dialog de la nivelul sectorului de negociere din asigurări se angajează nu numai în respectarea drepturilor salariaților ci și în promovarea acestor valori la nivelul întregii societăți pentru a crea oportunități atât la nivel instituțional cât și la nivel personal tuturor participanților la viața socială și de a se bucura de un tratament demn de secolul în care trăim”, a declarat Paraschiv Constantin, Președintele Federației din Asigurări și Bănci.

„Mă bucur de fiecare dată când angajatorii pe care îi reprezentăm, fie la nivelul companiilor, fie la nivel de sector lucrează împreună cu cei care reprezintă angajații, adică sindicatele. Din punctul meu de vedere, cele mai multe lucruri care țin de cadrul relațiilor de muncă trebuie discutate și rezolvate prin dialog social, iar decizia politică și reglementarea să fie doar ultima cale. Mai mult, avem aici un exemplu că relația dintre angajatori și angajați are multe dimensiuni și cred că este lăudabil să existe un astfel de angajament de a face lucruri împreună pentru a promova egalitatea de șanse și pentru a combate discriminarea, dar și pentru a reduce amprenta de carbon. Mi-aș dori să văd din ce în ce mai multe astfel de acorduri”, a declarat Radu Burnete, Director Executiv, Confederația Patronală CONCORDIA.

În 2022, PIAR și FSAB au mai semnat un acord important și foarte actual, unic la nivel european, la nivelul sectorului de asigurări, prin care s-au reglementat principiile desfășurării muncii de la distanță, care stau la baza politicilor interne ale companiilor semnatare, proporționalitatea solicitărilor și a așteptărilor de ambele părți, dialogul permanent în ceea ce privește noile provocări și tendințe ale muncii de la distanță.

 

Despre PIAR Patronatul Industriei Asigurărilor din România:

Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR: Patronatul Industriei Asigurărilor din România – PIAR este o organizație patronală reprezentativă la nivel sectorial, constituită în anul 2020, în baza Legii 62/2011 a dialogului social. Patronatul a fost înființat la inițiativa Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări, UNIQA Asigurări de viață și PAID, iar în prezent numără 5 membri, prin alăturarea ulterioară a BRD Asigurări de Viață, reprezentând un număr de peste 2200 de angajați. Principalele obiective ale PIAR sunt reprezentarea industriei de asigurări în dialogul public, inițierea de soluții privind îmbunătățirea legislației în vigoare pe piața muncii din România, precum și promovarea de bune practici în domeniu.

Contact: Oana Bica / 0752 067 295

Despre FSAB – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci:

Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB)  este o organizație sindicală reprezentativă, înființată în anul 2002, cu scopul de a realiza o reprezentativitate reală a sindicatelor la nivelul sectoarelor ASIGURĂRI și BĂNCI din România, privind promovarea intereselor profesionale economice și sociale ale membrilor de sindicat. Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivelul sectoarelor de activitate financiare, bancare și de asigurări-reasigurări, însumând peste 10.000 de angajați. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here