București, 9 august 2022 – Deloitte România a asistat Hili Properties, filiala de investiții imobiliare strategice a grupului maltez Hili Ventures, în preluarea unui pachet de 75% din acțiunile Băneasa Real Estate, proprietarul clădirii de birouri MIRO din București, de la dezvoltatorul imobiliar Speedwell. MIRO este o clădire de clasă A cu destinație mixtă, cu o suprafață de 24.700 de metri pătrați, situată pe DN1. Tranzacția a fost semnată în august 2022.

Conform acordului dintre cele două părți, Hili Properties va prelua și restul de 25% din Băneasa Real Estate în doi ani.

„Echipa Deloitte România a dat dovadă profesionalism la cel mai înalt nivel și de sprijin pe tot parcursul procesului care a dus la finalizarea preluării acestui nou activ din portofoliul nostru. Parteneriatul solid și colaborarea cu Deloitte de care ne-am bucurat au fost fundamentale pentru succesul acestui proiect ambițios”, a spus George Kakouras, Managing Director, Hili Properties.

Deloitte România a oferit asistență în procesul de due diligence financiar și fiscal, precum și cu privire la aspecte financiare și fiscale legate de contractul de vânzare-cumpărare, prin intermediul unei echipe multidisciplinare formate din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator, Miruna Ciocea, Director Adjunct, și Laura Necșuliu, Senior Associate, din practica de consultanță financiară, și Dan Bădin, Partener, Alexandra Smedoiu, Partener, Mihaela Iacob, Senior Manager, și Ana Bică, Consultant Senior, din practica de servicii fiscale.

„A fost o plăcere să lucrăm cu managementul Hili Properties la această tranzacție de referință pentru piața imobiliară din România. Cred că profesionalismul și dedicarea tuturor părților implicate – fie că este vorba de părțile implicate în tranzacție sau de consultanți – au contribuit la obținerea rezultatului dorit într-un mod eficient și rapid. Acesta este un proiect care demonstrează încă o dată că piața românească este atractivă pentru investitorii străini, în ciuda unor provocări generate de situația geopolitică din regiune”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Hili Properties deține și administrează active imobiliare comerciale pe care le oferă spre închiriere în Estonia, Letonia, Lituania, Malta și România. Portofoliul său este format din 23 de proprietăți – clădiri de afaceri, spații de birouri, centre comerciale, unități medicale, o fabrică industrială și restaurante.

Prin achiziția clădirii de birouri MIRO, valoarea portofoliului Hili Properties crește de la 174 de milioane la 234 de milioane de euro. În țara noastră, compania mai deține ART Business Center din București, care găzduiește un spital privat.

Cu o echipă de 50 de experți, Deloitte este unul dintre cei mai importanți furnizori din România de servicii de consultanță financiară pentru companii locale și multinaționale din mediul privat și din cel public. În 2021, echipa de consultanță financiară a Deloitte România a fost implicată în peste 100 de proiecte complexe prin intermediul tuturor liniilor de servicii.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 345.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 2.600 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

 

© 2022. Pentru informații, contactați Deloitte România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here