Ţiriac Tower, proiectul de birouri dezvoltat de Ţiriac Imobiliare în Piaţa Victoriei din Bucureşti, se află în continuă expansiune. Până în prezent, 9 companii cumulând 833 de angajați își desfășoară activitatea în clădirea din centrul Capitalei, la cele mai înalte norme de prevenție COVID-19 implementate în rândul clădirilor de birouri din România, confirmate totodată prin certificarea internațională Well Health – Safety.

În 2021, Țiriac Imobiliare, parte a Grupului Țiriac, a finalizat lucrările pentru clădirea de birouri Țiriac Tower, unul dintre imobilele de referință din centrul Bucureștiului. Investiția a fost rapid remarcată de companiile care își doresc o locație centrală, ușor accesibilă, dar mai ales optimizată din punct de vedere al eficienței și al consumurilor. Drept urmare, încă din vara anului trecut, proiectul de birouri premium a atins un grad de ocupare de 75%, în avans dării în folosință.

Având o preocupare permanentă pentru abordarea responsabilă și sustenabilă a mediului, anul 2022 a debutat pentru Țiriac Tower cu confirmarea oficială, din partea furnizorului Engie România, privind alimentarea integrală cu energie provenită din surse regenerabile. Conform contractului încheiat cu Engie România, energia electrică livrată către clădirea Țiriac Tower, provine din surse regenerabile 100%, urmând a fi eliberate primele certificate de origine emise de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ANRE.

În acest context, soluțiile eficiente de iluminare LED, care au drept scop reducerea consumului de energie, au avut un impact pozitiv la nivel de randament.

Susținând abordarea sustenabilă, 9 companii din industriile IT, farmaceutice, asigurări, imobiliare și servicii iși derulează activitatea prin peste 800 de angajați.

Amplasat în zona Piața Victoriei, la 200 de metri de sediul Guvernului, Țiriac Tower acoperă o suprafață totală construită de 30.969 metri pătrați, dintre care 16.364 mp de birouri moderne de clasa A închiriabile, dispuși pe 12 etaje și parter. Ocuparea și utilizarea spațiilor în scopul activității la birou este gestionată prin măsuri de distanțare și rulaj al personalului în locație.  Adițional spațiilor de lucru și comerciale, noua clădire oferă o zonă subterană cu 5 niveluri, 259 de locuri de parcare, multiple standuri pentru biciclete, dușuri și vestiare, stații de alimentare pentru mașinile electrice, precum și aproximativ 700 metri pătrați de terase verzi.

Standardele ridicate de siguranță și eficiență întrunite, precum și tehnologia investită în noul proiect încadrează Țiriac Tower în categoria exclusivistă a clădirilor cu certificări de top LEED Platinum și Well Health – Safety. Țiriac Tower se impune astfel în zona zero a Bucureștiului cu o abordare sustenabilă, menită să ghideze o dezvoltare durabilă și o nouă direcție de imagine a centrului de business din Piața Victoriei.

Despre Țiriac Imobiliare

Ţiriac Imobiliare este o companie înființată în anul 1994, cu capital integral românesc, care gestionează întreg portofoliul de real estate al Grupului Țiriac. Cu peste 4,7 milioane de metri pătrați de teren și mai mult de 440.000 de metri pătrați construiți, Țiriac Imobiliare administrează un mix de clădiri de birouri, rezidențial, retail și showroom-uri auto în întreaga țară.

Cu o strategie de business focusată pe investiții și dezvoltări sustenabile, de referință, Țiriac Imobiliare s-a dovedit a fi în cei peste 25 de ani de activitate unul dintre principalii jucători în piața de profil. Țiriac Imobiliare este primul dezvoltator din România care a inițiat demersurile privind implementarea standardului WELL Health-Safety pentru un portofoliu mixt de proiecte, punând preț atât pe excelență în servicii, cât și pe grija față de siguranța și bunăstarea chiriașilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here