Noiembrie 12, 2019 – Endava, una dintre cele mai importante companii de software, prezentă pe piața locală cu 7 centre de livrare, a raportat venituri de 326.65 milioane EURO în anul financiar care s-a încheiat pe 30 iunie 2019, în creștere cu 32.3% comparativ cu anul anterior, când a înregistrat o cifră de afaceri 246.88 milioane Euro. Compania a raportat, de asemenea, și un profit (înainte de plata taxelor) de 34.15 milioane Euro față de 28 milioane anul anterior.

 

„Tocmai am încheiat primul nostru an ca și companie listată la bursă și pot spune că sunt foarte bucuros de rezultatele anunțate, de vreme ce ne menținem creșterea pe toate verticalele de business și în toate regiunile unde suntem prezenți. În anul fiscal 2019, veniturile noastre au ajuns la 326.65 milioane Euro, adică au înregistrat o creștere de 32.3% de la an la an” a declarat John Cotterell, CEO Endava.

 

Compania a mai raportat și un număr de 5,754 angajați la 30 iunie 2019, comparativ cu 4,819 la aceeași data anul trecut. O mare parte din echipa globală (peste 2700 angajați) se află în centrele de livrare din România – Brașov, București, Cluj-Napoca, Iași, Pitești, Târgu Mureș și Timișoara.

 

Compania are 63 clienți care au avut proiecte mai mari de 1.13 milioane Euro (1 milion £), de-a lungul anului fiscal 2019, față de 46, anul fiscal anterior. Top 10 clienți au generat 38% din veniturile înregistrate în anul financiar 2019, comparativ cu 42% anul anterior.

 

Defalcând veniturile după regiuni geografice, 27% din venituri au fost generate în America de Nord, 28% în Europa, în timp ce 45% au venit din Marea Britanie. Anul trecut proporția era: 21% în America de Nord, 34% în Europa și 45% în Marea Britanie.

 

Evaluând situația veniturilor înregistrate luând în considerare verticalele de business, 53% au fost înregistrate de zona de plăți și servicii financiare, 27% de TMT (tehnologie, media și telecomunicații) și 20% de alte direcții. În anul fiscal anterior, 57% erau generate de industria de plăți și servicii financiare, 28% de cea de TMT (tehnologie, media și telecomunicații) și 25% de alte direcții de business.

 

Compania de tehnologie Endava, care permite partenerilor să își transforme digital propriile organizații, este unul dintre cei mai atractivi jucători pe o piață estimată la 390 de miliarde de dolari în 2019, cu un potențial de a atinge 622 de miliarde de dolari în 2022, conform raportului IDC Worldwide Digital Transformation Spending Guide, lansat în octombrie 2018.

 

Anul trecut, în luna Octombrie, Endava a semnat un parteneriat strategic cu Bain&Company, combinând astfel serviciile de consultanță în management ale Bain cu cele de enterprise delivery bazate pe tehnologia de ultimă generație ale Endava, iar în aprilie 2019, Endava a devenit partener principal al FinTech Alliance.

 

Endava înregistra o capitalizare bursieră de 2.20 miliarde dolari pe Bursa din New York, la data de 11 noiembrie 2019, mai mult decât dublu comparativ cu momentul listării.

 

Endava în România

 

Brașov, București, Pitești

 

“Am avut o multitudine de proiecte și reușite de-a lungul anului financiar anterior (iulie 2018 – iunie 2019), însă aș dori să mă concentrez pe două componente majore de dezvoltare pe care le-am urmărit: prima este legată de serviciile oferite clienților noștri, în special în zona de plăți sau general vorbind din zona financiară, însă și în alte zone unde am implementat proiecte folosind ultimele tehnologii disponibile pentru a răspunde diferitelor nevoi de business.

Cealaltă componentă este legată de transformarea noastră internă (continuă), ce are ca scop păstrarea adaptabilității întregii companii pentru a permite dezvoltarea ulterioară atât în noi orașe cât și în alte zone tehnologice. Astfel, anul trecut am implementat un model de organizare regional care să consolideze sinergiile, coordonarea și dezvoltarea ulterioară pe fiecare piață unde suntem prezenți”, a declarat Claudiu Constantinescu, Regional Manager Endava pentru regiunea de sud-vest a Europei Centrale si de Est.

 

Cluj, Târgu Mureș, Timișoara

 

“De-a lungul anului financiar anterior (iulie 2018 – iunie 2019) am continuat să ne concentrăm pe generarea de oportunități pentru colegii noștri, prin atragerea unei multitudini de proiecte din diferite zone de business sau tehnologii și prin dezvoltarea unor programe de dezvoltare bazate pe dorințele individuale de evoluție a carierei.

Colegii nostri au posibilitatea să definească și să construiască platforme tehnologice flexibile și scalabile care să susțină posibilitatea clienților de a accelera zona de disruption atât pe piețele pe care activează cât și în interiorul organizațiilor din care fac parte.

Pe lângă faptul că a fost un an de succes prin prisma proiectelor livrate, anul financiar care tocmai s-a încheiat a fost unul foarte activ ca implicare în sprijinirea dezvoltării comunităților din care facem parte, atât în zona tehnologică cât și în afara acesteia.

Pe măsură ce ne propunem să extindem capacitatea de livrare pe întreg teritoriul României, centrele noastre din Târgu-Mureș și Timișoara cresc rapid, atingând alături de centrul nostru din Cluj-Napoca peste 1200 de persoane la finele anului financiar trecut.

 

Sumarizând, a fost un an extraordinar în regiunea noastră, scopul nostru fiind să construim pe baza acestor rezultate și să dezvoltăm în continuare oportunități de creștere pentru angajați, în timp ce reușim să avem un impact pozitiv asupra clienților noștri și a comunităților din care facem parte.”, a declarat Isabela Buhai, Regional Manager Endava pentru regiunea de nord-vest a Europei Centrale și de Est.

 

Iași

 

“În 2019 am continuat să construim cultura noastră organizațională bazată pe zona de excelență tehnică si sa fim compania de IT din care oamenii își doresc să facă parte. Am câștigat premiul pentru “Cea mai bună amenajare a birourilor” și mă bucur că am reușit să atragem 177 colegi noi, depasind un număr de peste 600 de angajați. Ne bazăm pe o dezvoltare sustenabilă atât pentru clienții noștri, cat si pentru membrii echipei și ai comunităților locale. Suntem mândri să lucrăm pentru mai mult de 30 de clienți, dintre care 11 intrați în portofoliul nostru anul acesta. Contribuim la misiunea lor de a schimba lumea, de la susținerea dezvoltării zonei de plăți în Europa, ajutând la transportul a 20% dintre mărfurile care circulă în lume sau punând umărul la reducerea la jumătate a plasticului folosit de către unul dintre clienții noștri pentru împachetarea celor 400 de branduri distribuite în mai mult de 190 de țări.

 

Obiectivul nostru pe termen lung este să investim continuu în cultura noastră bazată pe excelență tehnică, să susținem dezvoltarea comunității locale punând accent pe inovație, prin intermediul evenimentelor de tipul Tech Flow și Creative Minds, care le permit celor mai buni profestionisti din IT să interacționeze, sa învețe și să construiască abordări diferite față de cele tradiționale.” – Iulian Antonovici, Delivery Unit Manager.    

 

###

 

DESPRE ENDAVA

 

Endava este lider în furnizarea de servicii tehnologice de ultimă generație și își sprijină clienții în dezvoltarea propriilor organizații, prin utilizarea soluțiilor scalabile de Distributed Enterprise Agile. Endava colaborează cu clienții săi, integrându-se perfect cu echipele acestora, catalizând ideile și livrând soluții robuste.

Compania ajută clienții să devină companii digitale bazate pe experiență, sprijinindu-i în călătoria lor de la generarea de idei la dezvoltarea și implementarea de produse, platforme și soluții. Clienții Endava activează în industriile de Plăți, Servicii Financiare, TMT (Tehnologie, Media si Telecom), Bunuri de Consum, Logistică și Medicală.

Endava avea 5,754 de angajați în iunie 2019 în birourile sale din America de Nord, Europa de Vest și în centrele de livrare din România, Moldova, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Argentina, Uruguay, Venezuela și Colombia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here