Joi, 28 martie 2019, începând cu ora 10,00 (înregistrarea de la ora 9,30) la,  va avea loc la Palatul CCIB din Str. Ion Ghica nr 4, în Aula Carol I Forumul de Afaceri România-Republica Slovacia.

Forumul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) alături de Camera Regională Bratislava a Camerei de Comerț și Industrie a Slovaciei (Bratislava CCIS). În sesiunea oficială a Forumului, vor susține intervenții prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, președintele CCIB, E.S. Karol Mistrík, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Slovace în România, Ion Radu, secretar de stat în Ministerul Economiei, ing. Igor Junas, președintele Bratislava CCIS.

Principalele obiective ale evenimentului vizează dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale şi identificarea de oportunităţi de afaceri cu firmele slovace Kerametal Co. Ltd. Bratislava (produse refractare și materii prime pentru producerea acestora, vehicule blindate/auxiliare, simulatoare pentru autovehicule și aviație, spitale de campanie, echipamente și sisteme opto-electronice, servicii de consultanță în domeniul gazului natural), Metron Co. Ltd Bratislava (sisteme speciale optice și opto-electrice, service și reparații echipamente cu laser, metrologie) și Triton Ltd. (sisteme de parcare și control a parcării prin internet fără tichete, folosite cu succes în: centre de afaceri, centre comerciale, parcuri de distracție, stadioane, săli polivalente, parcări stradale, hoteluri etc.).

Cu acest prilej va avea loc semnarea acordului de cooperare între Camera bucureșteană și Bratislava CCIS.

Evenimentul se desfăşoară în marja misiunii economice, organizată de Bratislava CCIS, care se va afla în România în perioada 27 martie – 29 martie a.c.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here