Pregătirea (contracte, proiecte, planificări etc.) anului următor în lumea civilizată se face în perioada septembrie-decembrie. Și la noi au apărut prevederi legale care obligă la o asfel de organizare. De exemplu până la sfârșitul anului, angajatorii trebuie să stabilească programările pentru concediile de odihnă ale salariaților aferente anului viitor, conform legislației muncii în vigoare.
Faptul că salariații își pot lua concediile de odihnă în perioadele programate de angajator apare în Codul muncii. De fapt, salariații sunt obligați să respecte programările făcute de firmă pentru anul următor, dar firmele nu sunt obligate de legislație să le facă.

Mai exact, concediul de odihnă se efectuează, potrivit Codului muncii, “în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. Programarea se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor”.
Sunt specialiști care interpretteză textele din lege observăm în sensul că un salariat poate să beneficieze de concediu fără să facă obiectul unui acord al părților, întrucât salariatul este doar consultat, iar angajatorul este cel care stabilește efectiv programarea.

În practică angajatorul este cel care stabilește aceste programări, iar dacă vrea, el poate renunța la programările în avans. Chiar dacă salariații sunt consultați, așa cum apare mai sus, aprobarea acestora nu este necesară atunci când firma decide cine în ce perioadă va putea să-și ia concediu de odihnă.

Vlad T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here