București, septembrie 2020: În România au fost construite în perioada 1990 – 2019 aproximativ 1,22 milioane de locuințe noi, reprezentând doar 13,4% din stocul total de locuințe calculat de Institutul Național de Statistică, astfel că stocul rezidențial este alcătuit preponderent din apartamente construite în regimul comunist, având, în cele mai multe cazuri, un grad redus de confort, potrivit unei analize a companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

În doar trei județe ponderea locuințelor construite în ultimii 30 de ani depășește pragul de 20% – Constanța (22,1%), Cluj (22%) și Suceava (21,4%), la polul opus situându-se județele Teleorman (5,6%), Hunedoara (5,6%) și Caraș-Severin (4,1%), unde stocul rezidențial este dominat într-o proporție covârșitoare de locuințe construite în urmă cu peste 30 de ani.

La nivel regiunii București – Ilfov, ponderea locuințelor construite în perioada 1990 – 2019 este de 16,8%, cu o diferență semnificativă între Capitală (10,3%) și județul Ilfov (46,1%), situație ce ilustrează un apetit ridicat pentru extinderea orașului în localități limitrofe, precum Popești Leordeni, Chiajna, Bragadiru sau Voluntari. În cifre absolute, atât în București, cât și în județul Ilfov, au fost construite câte 90.000 de locuințe de-a lungul ultimilor 30 de ani.

După București și Ilfov, cele mai mari piețe rezidențiale de-a lungul ultimilor 30 de ani au fost Cluj (77.074 de locuințe noi), Constanța (66.645 unități), Iași (59.948), Suceava (58.557) și Timiș (48.714).

Cele mai active piețe rezidențiale din România, în funcție de livrările realizate în perioada 1990 – 2019

Judeţ Locuinţe finalizate 1990 – 2019 Stoc de locuinţe (final de 2019) Pondere locuinţe noi (1990 – 2019) in total
Bucureşti 90.294 875.248 10,3%
Ilfov 89.834 194.674 46,1%
Cluj 77.074 350.350 22,0%
Constanţa 66.645 301.292 22,1%
Iaşi 59.948 331.203 18,1%
Suceava 58.557 273.199 21,4%
Timiş 48.714 308.592 15,8%
Argeş 43.719 283.101 15,4%
Prahova 39.147 329.330 11,9%
Bacău 37.712 284.003 13,3%
Braşov 35.671 256.319 13,9%

Sursa: Cushman & Wakefield Echinox, pe baza datelor Institutul National de Statistica

Mihaela Pană, Partner Residential Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „În ciuda dezvoltării susținute din ultimii 4-5 ani, piață rezidențială din România rămâne sub-dezvoltată, stocul locativ fiind în continuare dominat de apartamentele vechi, care în cea mai mare parte au suprafețe mici, un deficit de locuri de parcare și o calitate scăzută a construcției pe zona de instalații și spații comune. În zonele cu o evoluție economică mai bună, precum București, Cluj, Iași, Constanța, Timiș sau Sibiu, ponderea locuințelor noi este peste media națională, dar și în aceste județe încă este loc suficient de dezvoltare, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trăi. În plus, și alte județe, precum Bihor, Dolj sau Prahova, prezintă indicatori demografici și macroeconomici pozitivi și un deficit de locuințe noi, astfel că au un potențial bun de dezvoltare rezidențială.”

Ponderea locuințelor construite în perioada 1990 – 2019 în stocul total de locuințe – harta pe județe

 

Judeţe cu o pondere peste media naţională (13,4%)

Judeţe cu o pondere sub media naţională (13,4%)

 

 

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activează ȋn toate segmentele pieţei imobiliare şi afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent. Echipa de peste 60 de profesioniști și colaboratori oferă o gamă completă de servicii investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 53.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 8,8 miliarde de euro, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here