Studiu eJobs: Un nou loc de muncă, o mărire salarială și un job mai aproape de casă sunt principalele obiective profesionale ale românilor, în 2020

 

 

București, 8 ianuarie 2020: Întrebați care sunt primele trei cele importante obiective profesionale pentru 2020, 44,3% dintre cei care au participat la cel mai recent survey derulat de eJobs România au pus pe primul loc schimbarea jobului. 30% speră la o mărire salarială, 24% vor un job mai aproape de casă, iar 22% trec pe lista scurtă a dorințelor pentru acest an dezvoltarea profesională. Următoarele cel mai menționate obiective sunt schimbarea domeniului de activitate, emigrarea sau lansarea în antreprenoriat.

 

Inclusiv cei care plănuiesc să rămână și în 2020 la același loc de muncă sunt deciși să facă o serie de schimbări față de anul trecut. Cei mai mulți dintre aceștia spun că vor să reducă sau chiar să elimine orele lucrate peste program. La fel de mulți își doresc să fie implicați în proiecte mai mari, în timp ce aproape 34% au în vedere o promovare.

 

2 din 10 respondenți vor să-și îmbunătățească relația cu colegii de echipă, în timp ce 19% vizează o relație mai bună cu managerul direct. 17% plănuiesc să se mute în alt departament din aceeași companie și aproximativ 15% vor să-și crească eficiența. În acest scop, intenționează să participe la mai puține ședințe, dar și să fie mai transparenți – vor să ceară sau să ofere mai mult feedback. ”De la an la an, observăm că angajații știu din ce în ce mai bine ce vor, dar și care sunt metodele prin care pot să ajungă mai repede la obiectivele lor. Iar asta se întâmplă nu doar în cazul specialiștilor și al angajaților cu experiență mai mare, ci chiar și în cazul celor aflați la început de drum profesional, adică al tinerilor”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

 

Optimiști, 7 din 10 respondenți cred că acest an va fi mai bun decât precedentul, din punct de vedere profesional. ”Când spun asta, românii de gândesc, evident, și la ce se va întâmpla cu salariile lor. Astfel, 62% dintre participanții la studiu cred că în 2020 vor primi o majorare salarială. Un sfert dintre aceștia estimează că în noul an vor câștiga cu 10%-20% mai mult decât în 2019, 14% se așteaptă la majorări ajustate cu inflația, cuprinse între 5% și 10%, iar 18% speră la un salariu net mai mare cu 20%-25% în 2020. Doar 1 din 10 respondenți cred că salariile lor vor crește cu peste 50%, iar 7,6% sunt mulțumiți de salariile lor actuale și nu plănuiesc să ceară o mărire”, explică Bogdan Badea.

 

Când vine vorba despre nemulțumirile pe care le-au acumulat în 2019, aproape un sfert dintre participanții la studiu spun că anul trecut a fost unul prost pentru că nu au obținut o mărire salarială. La fel de mulți sunt dezamăgiți de faptul că nu au reușit să se angajeze, în timp ce 17% și-ar fi dorit să aloce mai mult timp cursurilor de dezvoltare profesională sau să fie susținuți în această direcție de compania pentru care lucrează. 13% sunt nemulțumiți de faptul că nu au fost promovați și tot atâția și-ar fi dorit să-și deschidă propriul business, dar nu au reușit.

 

Studiul a fost realizat în perioada 1-27 decembrie 2019, pe un eșantion de 1.120 de repondenți.

 

 

 

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri, mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate zilnic și o bază de fani de 290.000 pe Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here