imagesCAHXKZWURomanii sunt printre nemultumitii din UE, arata un studiu Eurobarometru prezentat luni, care indica o crestere a pesimismului cetatenilor din Romania in ceea ce priveste economia nationala, situatia locurilor de munca, asteptarile de la propria viata si situatia gospodariei. Studiul Eurobarometru 72 realizat in luna noiembrie 2009 si prezentat, luni, la Bucuresti, arata ca 47% dintre romani sunt multumiti de propria viata, in timp ce la nivelul UE27, nivelul de satisfactie al cetatenilor fata de propria viata este de 78%. Studiul ii arata pe romani in categoria pesimistilor atat in ceea ce priveste evaluarile situatiei economice interne cat si in privinta asteptarilor privind „mersul lucrurilor” in urmatoarele 12 luni.

Potrivit Eurobarometrului, in luna noiembrie procentul romanilor care considera ca economia nationala merge mai putin bine decat media inregistrata la nivelul UE a ajuns la 88%, in crestere cu 13% fata de rezultatul din iunie 2009. De asemenea studiul a indicat in perioada iunie- noiembrie o crestere cu 10 procente, de la 78% la 88%, a celor care cred ca situatia locurilor de munca din Romania este mai putin buna comparativ cu celelalte state membre.

Pesimismul romanilor in ceea ce priveste situatia interna a crescut intre iunie si noiembrie 2009, de la 23 la 29% in privinta asteptarilor privind viata in general, de la 41 la 45% privind situatia economica interna si de la 26 la 31%in ceea ce priveste situatia financiara a gospodariei.

De asemenea, pesimismul romanilor a crescut, din iunie pana nin noiembrie 2009 cu 9 procente, de la 44 la 53%, in ceea ce priveste situatia locurilor de munca din tara si de la 15 la 21% in privinta propriului loc de munca.

Analiza pe categorii socio-demografice pune in valoare o diferenta semnificativa in Romania, in privinta satisfactiei referitoare la viata in general, intre barbati si femei. Astfel, 50% dintre barbati – comparativ cu 44% dintre femei – sunt multumiti cu viata pe care o duc. La nivel european, diferenta este doar de un procent: 78% dintre barbati sunt multumiti si 77% dintre femei.

De asemenea, potrivit studiului Eurobarometru, tinerii sunt mai multumiti cu propria viata decat persoanele mai in varsta, atat in Romania, cat si la nivelul intregii Uniuni Europene. Astfel, in Romania, 53% dintre persoanele sub 40 de ani se declara multumite de propria viata, in timp ce procentul scade la 42% pentru categoria celor peste 40 de ani, potrivit studiului citat.

Criza economica nu a afectat insa increderea pe care o au romanii in institutiile europene. Dimpotriva, in Romania a crescut nivelul de incredere al populatiei in Comisia Europeana cu 5%, de la 53 la 58% dar si in Banca Centrala Europeana (de la 47 la 51%). Totusi, institutia europeana in care romanii au cea mai mare incredere este Parlamentul European (65%).

In ceea ce priveste increderea in institutiile europene, atat in Romania, cat si la nivelul celor 12 noi state membre si a Uniunii Europene in ansamblu, Parlamentul European este institutia cu gradul de incredere cel mai ridicat.

Eurobarometrul72 arata ca, in noiembrie 2009, trei sferturi (65%) dintre romani, 55% dintre cetatenii noilor state membre si jumatate dintre locuitorii cu varste de peste 15 ani ai Uniunii Europene aveau incredere in Parlamentul European.

Comisia Europeana se bucura de increderea a 58% dintre romani, a 53% dintre cei ce traiesc in cele 12 noi state membre ale Uniunii si a 46% dintre cetatenii UE. Pe de alta parte, 55% dintre romani au incredere in Consiliul UE, in care tind sa aiba incredere 53% dintre cetatenii din noile state membre si 41% dintre europeni.

In ceea ce priveste institutiile interne, cea mai mare scadere a increderii in randurile romanilor o inregistreaza televiziunile – de la 70% in iunie 2008, respectiv din perioada de pre-campanie pentru alegerile parlamentare nationale, la 61% in noiembrie 2009. „Polarizarea excesiva a discursului si implicarea marilor trusturi de presa in campania prezidentiala pare sa fi dus la o pierdere de capital de incredere pentru aceste canale mediatice”, se arata in prezentarea studiului Eurobarometru.

Pe de alta parte, studiul arata ca „tinand in primul rand de dinamica politica interna, in speta alegerile prezidentiale din toamna anului trecut, increderea romanilor in institutiile politice interne difera foarte mult de la o institutie la alta”. Potrivit sursei citate, in intervalul iunie-noiembrie 2009, increderea in guvern – „un guvern demis dar avand acelasi prim-ministru”, potrivit raportului explicativ al Eurobarometrului – a scazut de la 22% la 17%. Partidele politice s-au mentinut la un nivel de incredere extrem de redus, de 11%. in schimb, increderea in sistemul de justitie a crescut de la 25% in iunie 2009 la 28% in noiembrie.

Totodata, studiul arata ca principalele masuri pentru iesirea din criza favorizate de romani pentru a fi adoptate de Uniunea Europeana privesc sustinerea mediului privat prin sprijinirea companiilor, investitiile in infrastructura si in educatie.

Studiul Eurobarometru mai arata ca doua treimi dintre romani cred ca Romania beneficiaza de pe urma apartenentei la Uniunea Europeana, acest procent plasand Romania peste media europeana, care este de 57% .

Eurobarometrul arata de asemenea ca UE inseamna libertatea de a calatori, studia si lucra oriunde in spatiul Uniunii Europene pentru jumatate din populatia Romaniei. Totodata, UE inseamna pentru 39% dintre romani democratie si pentru 35% dintre ei, prosperitate economica.

„Daca in iunie 2009, constatam o scadere de 7 puncte procentuale a acestui indicator, fata de octombrie 2008, in conditiile declansarii crizei economice, la sfarsitul anului trecut, pe fondul crizei guvernamentale prelungite si incapacitatii actorilor politici interni de a gasi solutii viabile pentru sprijinirea populatiei si companiilor, finantarea externa – atat din partea FMI, cat si a Uniunii Europene – a recapatat importanta. Mai mult, zvonurile ca romanii plecati in strainatate sa lucreze – in marea lor majoritate in spatiul Uniunii – vor reveni in tara nu s-au adeverit, astfel incat ei au continuat sa-si sustina financiar rudele din tara. De unde si legatura cu perceptia de prosperitate economica asociata Uniunii”, explica autorul studiului Eurobarometru, Silviu Matei. (Mediadax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here