Pentru 2017, SUV-ul Dacia Duster este setat sa includa un nou model cu sapte locuri, iar pe langa schimbarile pe care le-ar putea primi s-ar afla si un nou nume: Grand Duster, dezvaluie Autoexpress, citat de Mediafax.

Dacia tocmai a depasit patru milioane de masini vandute la nivel mondial, iar marca de buget de la Mioveni va cauta sa pastreze acest impuls cu un val de noi modele. Planurile includ un nou Duster, iar, pentru a valorifica mai bine piata SUV-urilor aflata in continua crestere, o versiune mai mare si mai practica, cu sapte locuri, eventual sub denumirea Grand Duster, va sosi anul viitor, relateaza ProMotor.

Pentru a mentine costurile cat mai mici, Grand Duster va folosi platforma actualei versiuni cu cinci locuri, dar cu un ampatament marit pentru a gazdui un al treilea rand de scaune. Versiunea cu sapte locuri va masura in jur de 4,7 metri lungime – cu 2 cm mai lung decat un Duster standard. De asemenea, versiunea standard este de asteptat sa creasca cu aceeasi lungime, pana la aproximativ 4,3 metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here