Google, operatorul celui mai utilizat motor de cautare din lume, l-a numit in board pe fostul director general al Ford Alan Mulally, dobandind astfel experienta unuia dintre cei mai respectati profesionisti din industria auto in proiectul companiei de a dezvolta o masina autonoma, anunta Mediafax.

Mulally, 68 de ani, a fost numit la 9 iulie in noul post, a informat Google, citat de Bloomberg.

Fostul director Ford va primi un pachet initial de actiuni Google in valoare de 1 milion de dolari, titluri in valoare de 350.000 de dolari anual, precum si decontarea unor cheltuieli in valoare de 75.000 de dolari pe an.

Numirea in board a lui Mullaly vine la mai putin de doua luni dupa ce gigantul IT a prezentat prototipul unei masini autonome, despre care General Motors a afirmat ca ar putea deveni „o amenintare serioasa” pentru industria auto.

Mulally a demisionat din functia de director al Ford la 1 iulie, cu sase luni mai devreme decat se anticipa, pentru a-i face loc succesorului sau, Mark Fields.

Fostul director al Ford a fost luat in calcul si pentru postul de sef al Microsoft, functie ocupata in cele din urma de Satya Nadellal.

„Este o miscare inspirata. Mullaly are mult de oferit Google. Este un inginer al inginerilor, cu o intuitie considerabila in privinta inovatiei produselor de consum. Acesta este un semnal prin care Google ne transmite ca nu exista limite la ceea ce vrea sa faca”, a declarat Jeffrey Sonnenfeld, decan asociat la scoala de Management a Universitatii Yale.

Mullaly s-a alaturat Ford in 2006 de la producatorul de avioane Boeing si este creditat cu succesul revenirii producatorului auto american, prin utilizarea la scara globala a modelelor de autovehicule ale companiei, reducerea costurilor si dezvoltarea de masini cu un consum mai redus.

Google a anuntat la 27 mai ca intentioneaza sa produca cel putin 100 de masini autonome, pentru teste. Masinile, cu doua locuri, vor avea o viteza maxima de 25 de mile (40 de kilometri) pe ora si vor fi lipsite de volan, frane si pedala de acceleratie. Pana in prezent, Google a testat tehnologia masinilor autonome folosind autovehicule produse de companii auto, printre care Toyota.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here