AMCOR (Asociatia Consultantilor in Management din Romania) impreuna cu partenerii sai locali (Expert Consulting, GAPA si Vertical Finance) au organizat, pe data de 1 iulie 2014, Conferinta Regionala de la Timisoara cu titlul ”Relatia Consultant-Client: Criza. Comunicare. Etica”.

Evenimentul a avut loc in cadrul hotelului Timisoara (sala Atena) si a atras participarea a cca. 100 de persoane, reprezentanti ai firmelor de consultanta din regiunea Banatului, reprezentanti ai domeniului financiar- bancar si ai autoritatilor publice, cat si beneficiari ai misiunilor de consultanta din diverse domenii de activitate: autoritati publice, intrepinderi mici si mijlocii, dar si presa de la nivel local.

Scopul organizarii acestui eveniment a fost acela de a le oferi participantilor posibilitatea de a interactiona si de a incerca pe durata sesiunilor interactive din cadrul Conferintei de a identifica probleme de business cu care acestia se confrunta in mod curent si de a propune solutii viabile.

Prezenta dlui. Francesco d’Aprile, Partner P&D Consulting, Past Chairman ICMCI, a conferit o dimensiune internationala evenimentului. Acesta a discutat cu participantii despre puterea inovatiei in domeniul consultantei in management despre metodele pe care consultantii le au la dispozitie pentru a invinge „discrepantele culturale” in cadrul misiunilor de consultanta din afara granitelor. Dl. d’Aprile a exemplificat aceste metode prin prezentarea unei misiuni de consultanta din China.

Un alt speaker prezent in cadrul evenimentului a fost dna. Raluca Cibu -Buzac, director Direcția Politici Regionale și Internaționalizare din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regionala Vest, care a sustinut o prezentare a reusitelor Programului Operational Regional din perioada 2007- 2013 si o trecere in revista a Axelor Prioritare POR pentru perioada de programare 2014-2020.

Despre rolul consultantului in accesarea fondurilor europene a discutat dl. Cristian Gaina, director GAPA, in cadrul prezentarii cu titlul „Fondurile europene: Scop sau Instrument? Facilitator sau Consultant?”. Dl. Ciprian Iorga, director Vertical Finance, prin prezentarea „Consultantul: Optiune sau Necesitate”, a realizat o analiza cost-beneficiu a apelarii la serviciile unui consultant in management.

Subiectul eticii in afaceri a fost abordat de catre dl. Marian Mocan, director Expert Consulting, iar dl. Andrei Churican, vicepresedinte Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile, a insistat in prezentarea sa asupra unui nou trend pe piata de afaceri, cel al afacerilor sustenabile prin prezentarea „CSR in conditiile actuale”.

in cadrul sesiunii interactive, reprezentantii firmelor de consultanta si clientii lor au putut discuta liber despre cauzele care conduc la aparitia conflictelor, despre modalitatile de rezolvare/solutionare a acestora, dar si despre problemele de etica care pot aparea intre consultant si clientul sau.

Conferinta regionala „Relatia Consultant-Client: Criza. Comunicare. Etica” se inscrie astfel pe lista de evenimente organizate de AMCOR prin care Asociatia comunica cu piata de consultanta pentru a afla informatii despre tendintele existente si pentru a fi mai aproape de nevoile si asteptarile jucatorilor din piata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here