nterviu cu dr. Laszlo Attila, președinte Comisia pentru sănătate publică din Senatul României
Pandemia COVID-19 a adus în atenția factorilor decidenți, o dată în plus, nevoia reformării sistemului de sănătate, de care se vorbește, de altfel, ori de câte ori apare o criză medicală. Deși a crescut respectul acordat cadrelor medicale, acestea nu au, în multe situații, și, mai ales, în afara centrelor universitare, cum să-și facă datoria la cele mai înalte standarde.
Cum a schimbat pandemia sistemul de sănătate?
Această perioadă ne-a demonstrat că putem face față unor solicitări deosebite doar în condițiile în care aducem modificări infrastructurii medicale existente. Suntem la un moment de cumpănă, când trebuie să ne facem strategia de sănătate pe perioada 2021 – 2027. Ar fi bine-venită găsirea unor soluții sau utilizarea unei părți din infrastructura spitalicească pentru gestionarea situațiilor de urgență. Și, pentru acest lucru, avem oportunitate în acele municipii unde se vor construi spitale regionale de urgență, să avem posibilitatea ca, prin relocarea secțiilor spre aceste unități nou-construite, să eliberăm niște spații, pe care să le menținem pentru gestionarea situațiilor de urgență. Foarte probabil că ne vom mai confrunta cu epidemii sau pandemii, vor mai exista situații de urgență provocate de catastrofe naturale sau de altă natură, și atunci va trebui să creăm cadrul administrativ pentru niște instituții care să fie în stand-by, pe care să le utilizăm când avem nevoie de ele. În rest, să le folosim drept centre de formare, centre de permanență.
De asemenea, ar trebui să regândim structura numărului de paturi la nivel național. Dacă mergem în continuare cu respectarea angajamentelor, ar fi bine-venită demararea discuțiilor privind obținerea unei dispense, astfel încât să avem paturi disponibile atunci când situația o impune. De ani la rând, tot reducem numărul de paturi acute și, drept consecință, am putut gestiona situațiile complexe doar prin închiderea instituțiilor. În ultimele trei luni au fost câteva situații destul de delicate în toată țara, mai bine gestionate de centrele universitare, însă mai dificile în alte cazuri, precum cel al Clujului, care a rămas fără instituții de recuperare din cauza deciziei ca Spitalul de recuperare să devină suport COVID-19, la fel ca și spitalul privat de recuperare din zonă. Pacienții au rămas, timp de trei luni, fără recuperare medicală.
În această perioadă, au funcționat foarte bine parteneriatele între public și privat, în folosul pacienților. Ce alte aspecte pozitive am putea remarca?
M-a surprins plăcut modul de colaborare între privat și stat și solidaritatea exprimată cu această ocazie. Alt aspect care nu poate decât să ne bucure este repoziționarea privind respectul acordat activității medicale de către societatea civilă. Ne-am dat seama de importanța personalului medical, însă și a profesiilor simple – vânzător la magazin, șofer – fără de care nu ne-am fi putut descurca.
Pe de altă parte, pe lângă această solidaritate de care s-a dat dovadă, este clar că populația a început să fie mai atentă la propria stare de sănătate. Dacă, într-o primă etapă, lumea era atentă să nu se infecteze, respectând reglementările generale de igienă emise de autorități, constatăm acum o atenție mai mare pentru starea de sănătate proprie.
Totuși, pacienții cu boli cronice s-au plâns că nu au avut acces la servicii medicale….
E foarte adevărat că, atunci când ai de-a face cu o asemenea situație, trebuie să te pregătești cu infrastructura pentru scenariul cel mai sumbru. Din fericire, reacția populației și activitatea personalului medical au făcut să nu se adeverească aceste previziuni. Acum suntem într-o etapă în care apar focare mai mici sau mai mari. Fiecare măsură de relaxare o să ducă la o creștere într-o anumită proporție a numărului de cazuri. Dar niciodată, în cele mai grele perioade din ultimele trei luni, nu am folosit nici 10% din capacitățile rezervate efectelor pandemiei.
Însă vine și reversul medaliei: accesul celorlalți pacienți la servicii medicale. Nu discut corectitudinea deciziilor luate. A trebuit să ne adaptăm cu infrastructura existentă. Acum suntem în etapa în care trebuie să analizăm și să facem pregătirile pentru a nu mai ajunge în această situație. Această problemă a fost mai ușor gestionată în centrele mari universitare, deoarece au existat inclusiv furnizori care să acorde îngrijiri la domiciliu pentru administrarea tratamentelor care, în mod regulat, se dau în circuit închis. Toată această perioadă ne-a demonstrat cât de vulnerabili suntem în afara centrelor universitare. Nu există astfel de furnizori în mare parte a țării.
Foarte probabil, la sfârșitul anului, când vom trage linie, vom constata că o bună parte din reușitele pe care le-am obținut în anii precedenți privind scăderea ratei mortalității în anumite boli populaționale, ratele de vindecare în diferite patologii, oncologie vor avea indicatori mult mai slabi și că am făcut pași înapoi nu cu lunile, ci cu anii.
Cum putem îmbunătăți accesul pacienților la servicii medicale în următoarea perioadă?
În primul rând, m-aș bucura să avem o situație foarte clară cum stăm, care au fost cei mai afectați. Avem nevoie de o testare corectă la nivel populațional, care să ne furnizeze datele necesare atât la nivelul populației generale, cât și al celei la risc. Dacă vom reuși acest lucru, probabil ne vom putea pregăti mult mai eficient pentru un eventual val doi al pandemiei și nu vom mai lua măsuri care să blocheze o societate întreagă, cum s-a întâmplat în ultimele trei luni. Dacă testele populaționale privind seroprevalența ne vor arăta cum stăm, atunci vom putea lua un set de măsuri care să nu blocheze societatea și, în același timp, să nu mai blocăm un sistem sanitar întreg.
În acest context, este testarea anunțată de Ministerul Sănătății eficientă?
Inițial, oamenii de specialitate au venit cu propunerea ca această testare să fie efectuată în a doua parte a lunii august – începutul lunii septembrie. Argumentul a fost să fim cât mai aproape de un eventual al doilea val pandemic, să avem o situație la zi ca să putem aprecia resursele necesare gestionării acestuia: număr de paturi, cât de afectate au fost categoriile cu risc de forme severe etc. A fost o surpriză neplăcută decizia ca această testare să înceapă în iunie. Nu am fost de acord cu draftul acestui program. În primul rând, se adresează acelor persoane care merg la medic și sunt trimise la laborator din alte motive. Într-o țară în care 60% din populație nu merge în fiecare an la medic, foarte probabil există riscul să nu avem date reprezentative pentru necesarul de două treimi din români. În al doilea rând, eșantionarea: testarea se face la centrelor din regiunile de dezvoltare. Sociologi de renume cu care m-am consultat au ridicat aceeași problemă: reprezentativitatea eșantionării pe toată populația, pentru că noi, practic, vom vedea rezultatele la 30.000 de oameni care se prezintă la medic. Nu vom avea datele referitoare la populația așa-zis sănătoasă, care nu apelează foarte des la medic. Îmi exprim rezervele privind reprezentativitatea legată de urban/rural, favorizat/defavorizat. Am făcut propuneri privind completarea acestei metodologii măcar cu niște laboratoare mobile care să caute grupurile defavorizate din mediul rural, cu posibilități materiale reduse, inclusiv populația de copii. Mai ales în condițiile în care cei tineri au prezentat niște forme asimptomatice, trebuie să avem un feedback și de la ei, să vedem cât din societate a trecut deja prin boală. Un alt aspect important: noi nu vom avea, prin această testare, o situație privind purtătorii de virus asimptomatici. Celelalte țări care au astfel de campanii de testare au căutat, prin metoda PCR, existența virusului pe mucoasa nazală sau faringiană și, în același timp, anticorpii specifici în plasmă. Deci au evaluat și situația cazurilor purtătoare asimptomatice, au verificat și pe cei care au trecut prin boală, au testat toate aspectele legate de această pandemie. Drept rezultat, francezii au găsit la fiecare caz cunoscut încă 18 persoane care trecuseră prin boală și despre care nu știau. Foarte probabil, ungurii o să găsească undeva între 9 și 30 de cazuri asemănătoare la fiecare caz cunoscut (momentan, au dat publicității doar rezultatele intermediare ale testării a 18.900 de persoane). În România, campania fiind între lunile iunie și septembrie, niciodată nu vom avea o situație la zi. Perioada de colectare a datelor este prea lungă.
Ultimele trei luni au fost marcate de o serie de controverse care au alimentat neîncrederea populației….
Până în 13 martie, toate măsurile au avut o fundamentare făcută de epidemiologi, de oameni de specialitate. După aceea, politicienii au preluat comunicarea și, de multe ori, au introdus o serie de măsuri fără să se consulte cu specialiștii. Din păcate, acum suntem în situația de a nu avea o curbă Gauss privind situația pandemiei în România, ci, practic, de la 1 mai, avem un trend descrescător cu variații destul de mari.
Societatea se modifică în permanență ca structură. Cum putem contracara efectele îmbătrânirii?
Ne lipsesc instituții de bază, care sunt între instituţia de urgenţă sau acută şi cea cronică, mai ales în contextul modificărilor societăţii noastre, îmbătrânire, migraţie internă şi externă. Eu mă aştept la o creştere a numărului persoanelor care stau singure între patru pereţi, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Această cifră, conform datelor din 2011, se ridică la 760.000 de persoane doar în mediul rural. Pe de altă parte, ne lipsesc secţiile sau instituţiile de paliaţie. Cred că prioritatea în viitorul apropiat este problema asigurării sustenabilităţii finanţării. Nu vrem să conştientizăm situaţia la care asistăm: pe lângă îmbătrânire şi creşterea înaintării în vârstă a populaţiei, ne îndreptăm treptat spre o perioadă în care va scădea drastic numărul contribuabililor la sistemele noastre de sănătate, respectiv de pensii, pentru că, încet-încet, decreţeii ajung la o vârstă. Cei mai în vârstă decreţei au ajuns deja la 52-53 de ani, după care urmează încă 23 de ani cu peste 400.000 de nou-născuţi până în 1989. Cu alte cuvinte, dacă ne uităm la ora actuală, suntem în jurul cifrei de 180.000 de nou-născuţi, ne apropiem de o perioadă în care numărul contribuabililor la aceste sisteme o să scadă şi numărul beneficiarilor va creşte. Numărul beneficiarilor va asalta sistemul sanitar, cu problemele specifice vârstei lor.
Politicul își pune amprenta inclusiv în sănătate, marcată de nenumărate schimbări. Ce măsuri trebuie luate pentru ca politicile de sănătate să aibă o continuitate?
Este nevoie de o stabilitate la nivelul ministerului, măcar la acele instituţii de reglementare din sistemul sanitar să asigurăm o stabilitate şi continuitate în activitate. Mă refer la transferarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Agenţiei Medicamentului în subordinea Parlamentului și la mandate pe cât posibil mai lungi la conducerea acestor instituții. În plus, să aibă posibilitatea parlamentul, guvernul, instituţia prezidenţială, societatea civilă să-şi delege oamenii, întotdeauna să schimbăm o treime din membri, să nu mai asistăm la această inconsecvenţă. Inclusiv reglementările să aibă o consecvenţă.
Cum poate fi îmbunătățită finanțarea sănătății?
Am încercat o schimbare de paradigmă privind introducerea finanţării pe rezultat, în anumite domenii. Să completăm toate programele naţionale cu indicatori de performanţă şi să începem o unificare a criteriilor de acreditare din partea Agenţiei, din partea Casei, din partea altor instituţii care se suprapun, adică finanţarea să fie şi o reflecţie a modului de eficienţă a actului medical.
de Roxana Maticiuc și Valentina Grigore
