Această lansare vine ca o continuare a politicii sustenabile după care Signify se ghidează în activitatea sa. Astfel, anul 2019 a marcat înregistrarea unor progrese majore în acest sens: reducerea amprentei de carbon cu 9.5%, creșterea numărului de piețe în care a fost atinsă neutralitatea carbonului la 15 dintr-un total de 19 și maximizarea ponderei de energie electrică regenerabilă cu până la 94%. Mai mult decât atât, 82.5% din profiturile totale au fost generate din vânzarea de produse, sisteme și servicii eficiente energetic, echivalând deja 80% din obiectivele stabilite pentru anul 2020.

 

„Suntem mândri de progresele pe care le-am înregistrat în direcția promovării unor practici durabile și a reducerii impactului asupra planetei. Sustenabilitatea nu este doar un pilon pe care se sprijină compania, ci este o sursă de motivație pentru fiecare angajat în activitatea pe care o desfășoară zi de zi. Un exemplu pe care îl dau mereu este clădirea de birouri The EDGE din Amsterdam care a colaborat cu Signify de la primul LED tip „Power over Ethernet”, proiect care îmbrățișează bunăstarea, durabilitatea prin intermediul tehnologiei pentru a oferi o contribuție suplimentară la bunăstarea angajaților”, a declarat Bogdan Balaci, Director General Signify România.

 

Disconfortul angajaților, sănătatea precară și performanța redusă pot fi asociate cu un iluminat de slabă calitate în cadrul biroului. Lumina potrivită poate contribui la creșterea productivității angajaților cu până la 23%.[1] Studiile demonstrează că iluminatul, temperatura și nivelul de umiditate sunt doar câțiva dintre factorii care pot influența productivitatea personalului, fiind corelate cu senzații neplăcute precum strănutul, roșeața pielii, urticarie, dureri de cap sau ochi roșii. În plus, performanța angajaților poate scădea cu până la 66% atunci când există un zgomot[2] care distrage atenția, iar revenirea la o sarcină după o întrerupere[3] poate dura, în medie, 25 de minute.

 

Menținerea angajaților într-un mediu confortabil și sănătos în cadrul biroului este decisivă. Noii senzori Philips IoT sunt activați prin Bluetooth și prin funcția de scanare multiplă furnizează informații despre gradul de ocupare a clădirii, numărul de persoane, temperatura (la nivelul încăperii și a biroului), nivelurile de zgomot, nivelul luminii de zi, umiditatea, pentru o mai bună localizare și navigare a spațiilor interioare. Dispozitivele pot fi grupate, eliminând astfel nevoia de mai mulți senzori și reducând costurile pentru întreprinderi.

 

Noii senzori sunt mai mici decât o cutie de chibrituri și se actualizează rapid, printr-un simplu clic și swap, o caracteristică specifică gamei de corpuri de iluminat profesionale Philips. Mai mult decât atât, instalarea senzorilor este simplă și nu presupune demontarea corpurilor de iluminat existente. Noile pachete de senzori Philips pentru Interact Office vor fi disponibile din luna mai.

 

În 2019, Signify a fost numit, pentru al treilea an consecutiv, Liderul industriei la categoria Echipamente și Componente Electrice în Indicele de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI) primind aprecieri pentru toate îmbunătățirile aduse sustenabilității.

 

Despre Signify

Signify (Euronext: LIGHT) este lider global în domeniul iluminatului pentru piaţa profesională şi de consum şi al iluminatului care utilizează Internetul Lucrurilor. Produsele noastre marca Philips, sistemele de iluminat conectat Interact şi serviciile de date aduc valoare de business și transformă viețile oamenilor în case, clădiri de birouri și spații publice. Cu vânzări de peste 6.4 miliarde de EUR în 2018, avem o echipă de aproximativ 28,000 de angajați în peste 70 de țări şi exploatăm potenţialul extraordinar al luminii pentru a îmbunătăţi vieţile oamenilor. Compania noastră a fost desemnată Liderul Industriei în Indicele de Sustenabilitate Dow Jones pentru al treilea an consecutiv. Știri despre Signify se află în Newsroom, pe Twitter şi pe LinkedIn. Informațiile pentru investitori pot fi găsite pe pagina Investor Relations.

 

 

 

 

[1]Sursă: Loftness et al 2003

[2]Sursă:  Lan L. Wargocki P. Wyon DP. Lian Z. (2011) Effects of thermal discomfort in an office on perceived air quality, SBS symptoms, physiological responses, and human performance. Indoor Air 21:5, pp 376-90

[3]Sursă: ‘The Cost of Interrupted Work: More Speed and Stress’ by Gloria Mark, Department of Informatics, University of California

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here