București, 15 aprilie 2019 – Proiectul de responsabilitate socială „Vara Urbană”, dezvoltat de OTP Bank România împreună cu Fundația băncii – Dreptul la Educație – este câștigătorul locului II la categoria Susținerea Angajaților, la Romanian CSR Awards 2019, organizat de CSR Media.

Programul „Vara Urbană” a fost creat pentru a veni în ajutorul părinților angajați la OTP Bank România care nu aveau unde să își lase copiii pe perioada verii, în timpul vacanței școlare, în intervalul de timp în care ei erau la serviciu.

„Vara Urbană” a fost implementat cu sprijinul Fundației Dreptul la Educație și s-a desfășurat în OK Center, primul centru din România dedicat educației financiare, în parteneriat cu şcoala Step by Step. Angajații companiei au beneficiat de înscrierea gratuită a copiilor la activități educative și interactive desfășurate pe perioada vacanței de vară. În perioada iulie – august 2018, aproximativ 100 de copii au luat parte la cursurile școlii de vară.

„Pentru ca ai noştri colegi din bancă să se poată implica în proiecte de CSR, trebuie ca ei înşişi să fie bine. Au fost puse la un loc mai multe resurse, am beneficiat de implicarea colegilor din Fundaţia Dreptul la Educaţie şi OK Center, iar prin banii strânşi din donaţiile de 2% am reuşit să încheiem un parteneriat cu şcoala Step by Step, cu experienţă în învăţământul alternativ. Ulterior, a ieşit proiectul «Vara Urbană» pentru copiii angajaţilor, un proiect unic şi pentru care suntem mândri de recunoaşterea primită chiar din primul an de desfăşurare. Pentru echipa de HR a fost o reală bucurie să lucrăm la acest proiect, iar impactul proiectului ne-a determintat să-l includem de anul acesta în strategia de beneficii extra-salariale pentru angajaţi.”, a declarat Diana Mișa, Director HR OTP Bank România.

„«Vara Urbană» este un proiect despre care vreau să vă vorbesc atât în calitate de organizator, cât şi de beneficiar direct. Este un beneficiu valoros pe care am reuşit să-l oferim copiiilor angajaţilor OTP care au fost ajutaţi într-o problemă reală “Unde îmi las copilul în vacanţa de vară?”. A fost extrem de important pentru mine ca părinte să știu că fiica mea, Ilinca, își petrece timpul în compania altor copii de vârste asemănătoare, că își face prieteni noi și că participă la activități de învățare și distracție într-un cadru organizat, în care telefonul, tableta și televizorul nu au mai reprezentat niciun fel de atracție pentru ea. Cred că și ceilalți părinți participanți la acest proiect i-au apreciat beneficiile în egală măsură și de aceea îmi doresc să putem continua acest proiect atât de bine primit de părinți și copii și răsplătit cu acest premiu încă din primul an de implementare.”, a declarat Ada Ioniță, Director al Fundației Dreptul la Educație și OK Center.

În cadrul Programului „Vara Urbană”, în intervalul iulie-august, părinții din sediul central și  sucursalele din București ale OTP Bank au avut posibilitatea de a-și lăsa copiii la OK Center, de luni până vineri, între orele 8:00 și 18:30, pentru a lua parte la activitățile din cadrul proiectului.

Participarea la program s-a făcut gratuit, pe bază de înscriere, iar părinții au avut posibilitatea de a alege dacă vor să se înscrie pentru câteva zile, săptămâni, o lună întreagă sau pentru ambele luni de program. Media de participare în program a fost de 20 de copii/zi.

OK Center, un proiect OTP Bank România și Fundația Dreptul la Educație, este primul centru din România dedicat educației financiare, atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru adulți.

Despre OTP Bank România

 

OTP Bank România, subsidiară a OTP Group, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare. Cu o abordare definită prin responsabilitate, angajament şi profesionalism, OTP Bank România înțelege nevoile clienților şi contextul actual al pieţei şi este un partener de încredere în furnizarea de servicii financiare. Banca ocupă locul 9 după active în clasamentul jucătorilor bancari din România, din septembrie 2018.

OTP Group aniversează anul acesta 70 de ani de activitate, în timp ce subsidiara din România marchează 15 ani de prezență de piața locală. Până astăzi, OTP Group a devenit un jucător dominant pe piața Europei Centrale și de Est și este considerat un grup bancar important chiar și la scară europeană. Comunitatea de aproximativ 36 de mii de angajați deservește zilnic peste 18,5 milioane de clienți din 9 țări.

 

 

Fundaţia Dreptul la Educaţie susţine şi promovează dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice şi manageriale în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani şi oferă tinerilor instrumente psihologice pentru planificarea conştientă a carierei. Toate modulele de educaţie economico-financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment, într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor.De anul trecut, în curricula Fundației a fost adăugat Programul de Fitness Financiar care oferă adulților informații și instrumente de bază, pe care le pot folosi în gestionarea responsabilă a resurselor financiare proprii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here