Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), ing.Iuliu Stocklosa, s-a întâlnit la Palatul CCIB cu Mohamed L.A.Shebani, Șef al Cancelariei Ambasadei Libiei în România, coordonator al sectoarelor economic, comercial și cultural.

”Libia este un partener economic și comercial cu tradiție pentru țara noastră, iar informațiile privind normalizarea vieții politice și economice din acestă țară ne dau speranțe în reluarea contactelor între firmele și companiile românești, în special din București, cu parteneri din Libia” a declarat președintele CCIB.

La rândul său, diplomatul libian, a dat asigurări că sunt asigurate condiții de promovare și derulare a afacerilor între cele două țări, economia țării sale fiind într-un proces de refacere în care are multe necesități, care pot fi acoperite și prin acțiuni de cooperare dintre România și Libia. Mohamed L.A.Shebani apreciză  domeniile energetic, construcțiilor, petrolului, sănătății, precum și livrarea de produse de consum ca fiind de mare interes în această etapă, fiind dorite expertiza și potențialul  firmelor din țara noastră.

Președintele camerei bucureștene a informat interlocutorul cu privire la intenția de a stabili un contact direct cu președintele Camerei de Comerț și Industrie din Tripoli și de a propune semnarea unui acord de cooperare între cele camere reprezentând mediile de afaceri din capitalele cele două țări. Totodată, a propus organizarea unui eveniment la CCIB dedicat dezvoltării și diversificării relațiilor economice și comerciale bilaterale cu participarea conducerii Ambasadei Libiei în România și firme bucureștene interesate.

 

Informații de background:

Dacă în anul 2020 firmele românești au livrat în Libia produse în valoare de cca. 100 mil. USD, în primele două luni ale acestui an (date disponible) livrările s-au cifrat la 41,6 mil. USD, înregistrându-se o creștere cu 85% față de perioada similară din 2020. La sfârșitul lunii februarie a.c. Libia a fost a doua piață de desfacere a produselor românești în Africa, după Maroc, dar înaintea Africii de Sud, Sudanului și Tunisiei.

 

 

 

 

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here