Curtea Veche Publishing susține campania de vaccinare prin încurajarea dezbaterilor informate. Pe 8 mai 2021, scriitorii editurii au intrat live într-un maraton-suport în care au discutat propriile experiențe, felul în care pandemia i-a afectat și motivele care i-au determinat să se vaccineze. În completarea maratonului de vaccinare organizat de autorități în acest sfârșit de săptămână, editura a decis să ofere câte o carte celor care se vaccinează în perioada 7-16 mai și prezintă dovada în librăriile Diverta din București.

 

În cadrul maratonului-suport Curtea Veche Publishing, experiențele împărtășite de scriitorii editurii au fost diverse. Medicul Adrian Sângeorzan, care profesează în New York, a explicat de ce vaccinuri în care putem avea încredere au putut fi elaborate într-un interval de timp atât de scurt. Antropologul Alec Bălășescu, care a trecut prin pandemie în Hong Kong și Germania, apreciază eficiența vaccinării din România. Gaspar Gyorgy a vorbit despre efectele psihologice ale pandemiei și despre cât de mult a contat pentru familia sa faptul că a fost printre primii care s-au vaccinat. Avocata Alina Dumitrașcu a experimentat restricțiile dure din Italia și a povestit cât de dificil este să trăiești într-o țară în care îți dorești să te poți vaccina, însă încă nu ai încă acces la vaccin. Nici pentru lumea muzicală nu este ușor, muzicianul Cornel Ilie (fondatorul trupei Vunk) a explicat cât de importantă este vaccinarea în masă pentru reluarea concertelor și a unui stil de viață mai aproape de normal. În lumea presei, jurnaliștii au avut acces la informații la prima mână despre efectele COVID-19, așa că decizia vaccinării a venit extrem de firesc – așa a fost în cazul producătorului de știri Alex Donovici. Campioana olimpică Diana Bulimar și scriitoarea Carmen Firan și-au povestit de asemenea experiențele.

 

Maratonul-suport a fost urmărit de câteva mii de persoane. Alături de autorii editurii, și-au exprimat susținerea și streamerii Silviu Faiăr și Alex Zlăvog. Evenimentul a fost difuzat live pe platforma Twitch și va fi disponibil și pe YouTube Curtea Veche Publishing după data de 15 mai.

 

Pentru fiecare persoană care se vacinează în perioada 7-16 mai, Curtea Veche Publishing oferă câte o carte. Pentru că vaccinarea merge mână-în-mână cu informarea, Curtea Veche Publishing recompensează curajul celor care trec pragul centrelor de vaccinare în această săptămână. Cei care primesc prima doză de vaccin anti-COVID-19 în perioada 7 mai (începând cu ora 16:00) – 16 mai (până la ora 20:00) și prezintă dovada vaccinării în orice magazin Diverta din București vor primi o carte de ficțiune, non-ficțiune sau pentru copii, la alegere în limita stocului disponibil.

 

Prin această acțiune, editura se alătură inițiativei naționale de sprijinire a imunizării împotriva virusului SARS-Cov2 și creează spațiul pentru un dialog public informal dar informat, clar și deschis despre vaccinare.

 

„O editură va sprijini întotdeauna informarea și luarea de atitudine atunci când e nevoie. Comunicarea prin canalele oficiale e necesară, dar ce se întâmplă mai departe? Dincolo de cărțile despre pandemie pe care le-am publicat, am considerat că putem răspunde mesajelor de la cititorii noștri prin crearea

 

 

 

 

unui spațiu online de discuție despre vaccinare care să permită fiecăruia să ia decizii informate și să învețe și din alte experiențe. De multe ori, în mediul online ne pierdem într-o avalanșă de informații, uneori contradictorii”, spune Barna Némethi, director executiv Curtea Veche Publishing.

 

„Trebuie să avem încredere în știință.” (Cornel Ilie, muzician și autor Curtea Veche Publishing)

 

„Din martie anul trecut, viața a fost complet dată peste cap. Tot ceea ce era cunoscut și predictibil a devenit necunoscut și impredictibil, ceea ce a scos la suprafață multe emoții dificile și complicate, multe frustrări, multe momente de furie, de frică, de anxietate, care m-au provocat. […] După ce m-am întors de la centrul de vaccinare, toată frica și anxietatea a dispărut.” (Gaspar Gyorgy, psiholog și autor Curtea Veche Publishing)

 

„Am așteptat vaccinul ăsta, în spital cel puțin, ca pe o licoare sfântă. Pentru că am trăit un coșmar. Spitalul meu a fost aproape închis, cu excepția sălii de naștere. Și totul a fost «covidizat» de sus până jos. […] Dar odată cu venirea vaccinului din ianuarie, situația s-a îmbunătățit simțitor.” (Adrian Sângeorzan, medic și scriitor)

 

„Eu am început pandemia în Hong Kong și am continuat-o în Frankfurt. Și din aceste perspective mi se pare cu atât mai mult necesară grăbirea vaccinării. În sensul în care a fost vehiculată informația că dacă toată lumea se îmbolnăvește, o să avem imunitate de turmă. Nu-i adevărat! Imunitatea de turmă se obține dacă cel puțin 50-70% din populație e vaccinată. […] În Germania vaccinarea nu e atât de eficientă pe cât este în România” (Alec Bălășescu, antropolog și scriitor)

 

„Dacă te uiți în trecut, vezi că periodic a apărut câte o boală; pe fiecare am reușit să o depășim cu un vaccin. […] Deja s-au vaccinat peste două milioane de oameni numai în România. Ăsta e drumul cel bun ca să scăpăm de pandemie” (Diana Bulimar, gimnastă și autoare Curtea Veche Publishing)

 

 

Partener monitorizare presă: Klarmedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here