Prima schimbare a ambalajului, realizată la nivel global din 2016 până în prezent, dezvăluie un nou design pentru Coca-Cola, Coca-Cola Zero Zahăr, reunite sub o strategie “One Brand” actualizată

 

Coca-Cola Zero Zahăr lansează o nouă rețetă printr-o campanie globală

 

 

București, 15 aprilie, 2021 – Compania Coca-Cola anunță lansarea unui nou model de design pentru brandul Coca-Cola, ce reunește variantele Coca-Cola și Coca-Cola Zero Zahăr sub o versiune actualizată a strategiei ”One Brand”, care s-a lansat în întreaga lume în 2016. Noul design este simplificat, eliminând elementele suplimentare precum discul roșu, pentru a sublinia, într-un mod unitar la nivel global, elementele emblematice ale brandului. Ca o metaforă vizuală pentru abordarea optimistă a brandului (upliftment), noul design plasează logo-ul Coca-Cola în partea de sus a etichetei.

 

Design-ul are la bază culoarea originală și universal recunoscută a brandului, roșu – semnalizând gustul autentic, delicios și răcoritor Coca-Cola. Atunci când roșu vine alături de inscripția în stil Spencerian, pe alb, este vorba despre Coca-Cola Gust Original. Combinația dintre roșu și scrisul negru definește varianta Coca-Cola Zero Zahăr, acest element fiind un nou mod de a diferenția varianta Zero Zahăr, alături de alte detalii, precum capacul negru al sticlei.

 

Obiectivul este acela de a oferi un mod simplu și intuitiv de identificare a variantelor

Coca-Cola, celebrând, în același timp, logo-ul Coca-Cola. Noul design actualizat va fi disponibil pentru prima dată pe ambalajul de Coca-Cola Zero Zahăr, care lansează, totodată, o rețetă nouă, cu un gust delicios și răcoritor, ce aduce această variantă mai aproape de Coca-Cola Gust Original.

 

O nouă campanie de marketing vine să susțină lansarea noii rețete Coca-Cola Zero Zahăr. Campania “Cea mai bună Coca-Cola Zero Zahăr de până acum?” invită publicul să dezbată și să încerce produsul, înainte de orice decizie. Este o întrebare simplă, care exprimă mult: Este posibil ca noua Coca-Cola Zero Zahăr să fie, pentru unii dintre consumatori, cea mai bună Coca-Cola Zero Zahăr de până acum? Campania explorează această dezbatere prin spotul TV, conținut video digital și componenta out-of-home și invită consumatorii și creatorii de conținut, deopotrivă, să se alăture dezbaterii pe rețelele sociale. Campania a fost creată în parteneriat cu agenția Mercado McCann.

 

 

 

Noua rețetă, noul design și campania de marketing, dedicate Coca-Cola Zero Zahăr, au fost deja lansate în Europa și America Latină. Actualizarea design-ului de marcă se va desfășura pe parcursul anului 2021 la nivel global, toate variantele urmând să facă tranziția completă către acest design în 2022.

 

 

Despre Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă produse în peste 200 de țări. Misiunea companiei noastre este de a răcori lumea și a se implica într-o schimbare în bine. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include

 

Sprite, Fanta și alte băuturi răcoritoare. Din categoriile de apă, băuturi pentru sportivi, cafea și ceaiuri, oferim brandurile Dasani, smartwater, vitaminwater, Topo Chico, Powerade, Costa, Georgia, Gold Peak, Honest și Ayakata iar pe segmentele de băuturi nutriționale, sucuri, lapte și băuturi pe bază de plante, oferim, printre altele, brandurile Minute Maid, Simply, innocent, Del Valle, fairlife și AdeZ. Ne adaptăm în mod constant portofoliul, începând cu reducerea zahărului din băuturile noastre, până la dezvoltarea unor produse noi, inovatoare. Totodată, lucrăm pentru a avea un impact pozitiv în viețile oamenilor, în comunitate și asupra planetei, prin reaprovizionarea cu apă a surselor noastre, prin promovarea reciclării ambalajelor, practici sustenabile de aprovizionare și reducerea emisiilor de carbon pe întregul lanț de valoare. Împreună cu partenerii noștri de îmbuteliere, avem peste 700.000 de angajați, oferind oportunități economice comunităților locale din întreaga lume.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2018, prezenţa acestui sistem pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 594 milioane de euro, echivalentul a 0,29% din PIB.

 

Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com și să ne urmăriți pe Twitter, Instagram, Facebook și LinkedIn.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here