Cooperativa Țara Mea: Piața laptelui, dominată de multinaționale. Importăm lapte, dar și brânzeturi
Potrivit unui studiu comandat de Cooperativa Țara Mea, piața laptelui este dominată de multinaționale, mai mult ca niciodată. În primele șase luni ale anului, au crescut atât producția de produse lactate, cât și importurile care s-au majorat semnificativ, raportat la perioada similară din 2019..Ar fi fost o veste bună, dacă raportul ar fi înregistrat și o creștere a consumului. Dat fiind faptul că, in ultimele șase luni, consumul a scăzut, putem concluziona doar că există stocuri de lactate mai mari decât de obicei. Urmează o perioadă în care producția autohtonă de lapte scade – firesc, datorită anotimpurilor -, așadar va fi interesant de observat dacă vor mai crește importurile sau dacă se vor mări prețurile.
– Importurile de lapte brut, în creștere cu 57,4%, în primele șase luni, față de perioada corespunzătoare din 2019, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS)
– producția de lapte de consum, mai mare cu 12,5%, în iunie 2020, raportat la iunie 2019
– cantitatea de lapte colectată de procesatori în primul semestru, în scădere ușoară față de aceeași perioadă din 2019
– importurile de lapte brut reprezintă mai mult de o treime din producția internă de lapte de consum
– cele mai mari importuri sunt la lapte și smântână neconcentrate, brânză și caș, conform datelor INS..
Producția de lapte de consum, în primul semestru, a fost de 183.245 tone, cu 20.333 tone (+12,5%) mai mult față de perioada similară din 2019. În luna iunie, producția a atins 27 479 tone, în scădere cu aproape 2.000 de tone raportat la luna anterioară.
În creștere au fost și cantitățile de lapte colectate de procesatori – 109 186 tone de lapte în iunie 2020, față de 104 156 tone, în iunie 2019. La nivel de semestru, în schimb, volumul colectat a atins 578 131 tone, comparativ cu 582 204 tone, în primul semestru din 2019.
Importurile de lapte brut, însă, s-au majorat semnificativ în primele șase luni (+57,4%), atingând 72 212 tone, raportat la 50 552, în aceeași perioadă din 2019. În iunie 2020, importurile au fost de 9 473 tone, comparativ cu 6 019 tone, în iunie 2019.
România a avut, în 2019, o producție de lapte de consum de 329. 677 tone, mai mare cu 7,7%, raportat la 2018. Procesatorii au colectat 1.161.179 tone de lapte, în scădere ușoara, față de 2018, în timp ce importurile de lapte brut (materie primă) au totalizat 113.025 tone, fiind mai mici cu 11,8%, comparativ cu 2018.
Brânzeturile, o piață dominata de străini
„România nu are tradiția Olandei în producția de lactate, dar are rețetele sale autentice, pe care facem tot posibilul să le păstrăm. Este adevărat că de-abia acum am ajuns la nivelul tehnologic al producătorilor străini, dar avem în continuare aproape ultimele pășuni bio din Europa. De aceea, dorința noastră este să susținem toți producătorii români de pe acest segment.” (Florin Burculescu, președinte Cooperativa Țara Mea).
Brânzeturile reprezintă categoria cu cea mai mare pondere în piața lactatelor, circa 50% din punct de vedere valoric. În luna iunie, producția a fost de 10.332 de tone, în creștere ușoară față de mai 2020, respectiv 50.335 tone în primele șase luni, fiind consemnat un avans nesemnificativ raportat la intervalul similar din 2019. În 2019, producția de brânză, inclusiv urdă, a atins un volum de 96.402 de tone (nivel aproape similar celui din 2018), în timp ce la brânză topită a atins 9.784 tone, în scădere ușoară față de 2018.
Din păcate, cam la același nivel sunt și importurile. România a importat o cantitate de 88.126 tone de brânză și caș, în 2019, în valoare de 283 milioane de euro, ceea ce înseamnă un plus de circa 3.000 de tone raportat la 2018, în timp ce livrările la export au atins 15.065 tone.
Principalii jucători pe piața brânzeturilor sunt companiile Hochland, Savencia, Covalact, Lactalis, Albalact, care dețin aproape jumătate din piață din punct de vedere valoric pe segmentul IKA. Cele mai importante mărci 100% românești sunt Solomonescu și Țara Mea, aflate în topul preferințelor consumatorilor români.
„Cred că este timpul să facem diferența între produsele românești doar cu numele și produsele autentice românești. Un produs autentic românesc folosește rețete și ingrediente românești, forța de muncă românească și este deținut de companii românești cu acționari născuți în România. Nu este un discurs de patriotism desuet, ci o lecție de economie.” (Florin Burculescu, președinte Cooperativa Țara Mea).
Cooperativa Tara Mea deține 3 fabrici de lapte și produse lactate la Berca (județul Buzău), Arad (județul Arad) și Bârlad (județul Vaslui), fiecare livrând peste 100 de tone de lactate pe lună.
Piața Bio, pe creștere Chiar dacă produsele bio la acest moment au o pondere de doar câteva procente în totalul pieței lactatelor, evoluția segmentului în ultima perioada nu este deloc de neglijat. De altfel, și marii producatori au început să se uite cu un interes tot mai mare
către această nișă, în contextul în care consumatorii devin tot mai interesați de alimente cât mai naturale și sănătoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here