București, 19 iunie 2019 – Rețeaua de sănătate REGINA MARIA continuă seria achizițiilor strategice prin preluarea Genetic Center, un lanț de laboratoare specializat în analize genetice, cu centre în București și Cluj și cu puncte de recoltare în mai multe orașe din România.

 

Genetic Center din Cluj, inaugurat în 2009, a fost cel de-al doilea laborator de genetică înființat în România, iar în anul 2017 a devenit primul laborator specializat din țară, ca cifră de afaceri. În 2016, în urma unui proiect de cercetare pe tema infertilității masculine, a fost deschis laboratorul din București. În prezent, în acest laborator se efectuează teste pre- și post-natale, precum și teste oncologice de ultimă generație. Genetic Center se află pe lista celor mai importante și performante centre de analize genetice din România și acoperă 16 specialități medicale si 100 de tipuri de analize prin intermediul unei echipe formate din 50 de angajati,  fiind laboratorul cu cea mai larga paleta de teste genetice lucrate intern. Astfel, anual, 17.000 de teste sunt efectuate la Genetic Center.

 

„Continuăm consolidarea expertizei noastre pe zona de laborator, unde avem acum capacitatea de a asigura analize ultra-specializate de genetică medicală. Laboratoarele Genetic Center sunt recunoscute la nivel național pentru calitatea și acuratețea testelor pe care le efectuează, pentru aparatura de ultimă generație și mai ales pentru echipa de specialiști care oferă servicii medicale la standarde înalte.

 

Ne bucurăm să oferim, în cadrul Rețelei, cele mai bune servicii de laborator și să acoperim o gamă completă de investigații. Testele de laborator disponibile la Genetic Center vin în completarea celor pe care le efectuăm deja în cadrul Laboratorului Central – un reper tehnologic pe piața de profil din România, dar și prin Santomar OncoDiagnostic – specializat în anatomie patologică și citologie.”

a declarat Fady Chreih, CEO REGINA MARIA.

 

Analizele și testele realizate de Genetic Center deservesc o serie de specialități medicale, printre care: cardiologie, endocrinologie, hematologie, oncologie, interne, gastroenterologie, neurologie infantilă, pediatrie, ORL, oftalmologie și obstetrică-ginecologie. Dintre acestea, cele mai accesate analize sunt cele pentru oncologie și obstetrică-ginecologie. Datorită testelor extrem de precise și specialiștilor cu vastă experiență profesională, viitorii părinți pot afla încă de la debutul sarcinii dacă bebelușul prezintă vreun risc de sindrom Down, sindrom Edwards, sindrom Patau, sindrom Turner, surditate, fibroză chistică și alte anomalii genetice.

 

„Încă de când am deschis primul laborator, ne-am dorit, și am depus toate eforturile să devenim cel mai important și performant centru de analize genetice din România. În activitatea noastră, punem mereu accent pe calitatea și acuratețea testelor, dar și pe viitorul industriei, prin formarea de specialiști la nivel național. Dorința rămâne aceeași, diferența este că acum avem alături de noi un partener puternic, alături de care putem face performanță. a declarat Raluca Prodan, Director General Genetic Center.

 

Rețeaua REGINA MARIA a gestionat cu succes 30 de achiziții cu preluare integrală, în proporție de 100%, a business-ului, fiind singurul furnizor medical privat cu o asemenea expertiză în fuziuni și achiziții.

Expansiunea rețelei de sănătate urmează o amplă strategie de leadership în calitatea actului medical și siguranța pacienților, cu investiții continue în  atingerea și menținerea unui standard de excelență în serviciile medicale.

 

 

 

 

 

                Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA reunește in acest moment peste 5.500  de angajați și colaboratori în cele 65 de locații proprii din Bucureşti şi din țară. REGINA MARIA și-a câștigat poziția de lider pe piața medicală românească datorită calității serviciilor oferite și a numărului de unități medicale prin intermediul cărora deservește peste 3 milioane de pacienți. Totodată, REGINA MARIA are un portofoliu de peste 500.000 de abonamente medicale. În cifre, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA înseamnă: 65 de locații proprii, 7 spitale, 4 centre cu spitalizare de zi, 4 maternități, 10 campusuri medicale, 27 centre de imagistică, 37 de laboratoare de analize, bancă proprie de celule stem și peste 290 de policlinici partenere în țară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here