­­­­­

Sprint, Telstra și China Mobile încheie acorduri cu HTC pentru produsele 5G care debutează în 2019

 

București, 19 decembrie 2018 – În ultimele două săptămâni, operatorii din întreaga lume au anunțat încheierea unor acorduri cu HTC pentru livrarea de produse 5G. Sprint și Telstra vor furniza un „hub mobil inteligent” 5G creat de HTC, primul dispozitiv de acest tip care funcționează în rețelele 5G. Acest dispozitiv unic va servi ca hotspot mobil dedicat 5G, dispozitiv inteligent, și va debuta în 2019. China Mobile a anunțat, de asemenea, că HTC este un factor esențial pentru proiectul 5G Forerunner al companiei. Colaborarea le va permite ambelor companii să stimuleze în anul 2019 tehnologia 5G și dispozitivele multifuncționale.
„HTC este liderul valului de inovare pentru tehnologiile mobile 5G”, a declarat Cher Wang, președinte și CEO al HTC. „Astăzi, consumatorii se bazează pe smartphone-urile lor și pe operatorii de telefonie mobilă pentru uzul zilnic acasă și la serviciu, însă credem că tehnologia 5G va conecta în viitor și mai multe aplicații, creând o experiență armonioasă între dispozitivele smartphone, VR, AR și multe altele.”

 

HTC a dezvoltat noul hub 5G pentru a profita de viteza și conectivitatea 5G extrem rapide într-un design inovator și portabil pentru acasă, în mișcare și pentru utilizare enterprise. Acest dispozitiv unic, care oferă portabilitate, performanță ridicată, latență redusă și lățime de bandă ridicată, rulează pe un chipset Qualcomm Snapdragon 855+SDX 50.

 

Produsul va permite clienților să utilizeze 5G pe dispozitive multiple în timp ce se deplasează, la serviciu, sau acasă pentru conectivitate rapidă, partajare de conținut, divertisment și altele. Portul gigabit Ethernet integrat oferă compatibilitate în rețea, iar ecranul tactil mare facilitează ușurința utilizării și imagini inovatoare.

 

Având la baza tehnologia mobilă 5G, HTC pregătește soluții pentru ca utilizatorii să se poată bucura de transferul de date multimedia la viteze foarte mari și servicii de date conectate, disponibile oriunde. Prin acest hub inteligent mobil 5G, HTC este din nou lider în tehnologie și stimulează omniprezența tehnologiei convergente în AR, VR și multe altele, oferind următoarea generație de servicii și aplicații în timp real cu lățime mare de bandă și latență redusă.

 

Mai multe detalii despre dispozitiv, inclusiv specificațiile funcțiilor și calendarul, vor fi partajate la o dată ulterioară.

 

– Final –

 

Despre HTC
HTC Corporation urmăreşte să aducă strălucire vieţii. În calitate de inovator global în domeniul dispozitivelor şi tehnologiei mobile inteligente, HTC a dezvoltat dispozitive premiate şi a lansat premiere în industrie, încă de la începuturile sale din 1997, incluzând gamele foarte apreciate de smartphone-uri HTC U şi Desire. Ne dorim să fim impecabili în tot ceea ce facem, aducând inspiraţie consumatorilor din întreaga lume printr-un design impresionant şi experienţe mobile și de realitate virtuală inovatoare. HTC este listată la bursa de valori din Taiwan (TWSE: 2498). www.htc.com

 

Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și alte țări. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc, și/sau filialelor sale.

 

# # #

 

HTC, logo-ul HTC sunt mărci comerciale ale HTC Corporation. Toate celelalte nume de companii și produse menționate pot fi mărci comerciale ale respectivilor lor deținători.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here