Milenialii au timp pentru ei

Peste jumătate se bucură de plimbări în parc ori în natură de câteva ori pe săptămână

 

 

București, 24 octombrie 2018 – Conform studiului cantitativ realizat în luna iulie 2018 de EXACT Business Solutions, (eșantion reprezentativ la nivel urban,  989 respondenți, utilizatori de internet, 18-32 ani, nivel de educație mediu și ridicat), Milenialii nu sunt dispuși să renunțe la timpul personal în favoarea carierei. Optează, așadar, pentru cariere care să le permită să-și trăiască viața asa cum își doresc. Astfel, ei reusesc să-și practice de mai multe ori pe săptămână hobby-urile – 31% (fotografie, pescuit, activități hand-made etc) ori să se plimbe fie în parc, fie în natură – 52%.

Echilibru între viața personală și cea profesională

Adepți ai principiului „lucrez cât este nevoie / până îmi finalizez task-urile”, 5 din 10 Mileniali reușesc să facă sport de câteva ori pe săptămână, iar 4 din 10 aleargă sau se plimbă împreună cu animalul de companie.

„Spre deosebire de alte generații, Milenialii sunt foarte apropiați de familia lor. Ca tineri adulți, ei continuă să le ceară sfaturi părinților, fie că este vorba despre probleme personale sau care țin de carieră. Aproape jumătate dintre ei (45%) își vizitează familia și prietenii chiar și de câteva ori pe săptămână”, afirmă Lăcrămioara Loghin, Managing Director EXACT Business Solutions.

Pentru Mileniali, timp liber mai înseamnă: citit de câteva ori pe săptămână (48%), jucat la calculator sau consola (47%) ori mers în baruri, cafenele, restaurante (32%). Shoppingul (obiecte vestimentare, produse cosmetice, gadget-uri etc) reprezintă o altă modalitate de petrecere a timpului liber pentru 5 din 10 Mileniali.

 

Milenialii se întorc la activități ce țin de gospodărie

De o atenție deosebită se bucură și cumpărăturile precum alimente, produse de curățenie, 7 din 10 Mileniali mergând de câteva ori pe săptămână la magazine, pentru a achiziționa produse necesare locuinței. La fel de preocupați sunt și de curățenia casei, 85% dintre aceștia făcând curat de câteva ori pe săptămână. Mai mult decât atât, 8 din 10 Mileniali gătesc cu aceeași frecvență, mâncarea gătită fiind percepută ca o mâncare sănătoasă. Alimentația sănătoasă reprezintă un must în viața Milenialilor, o modalitate prin care își demonstrează lor înșiși, alături de un program care să le mențină o condiție fizică bună, că sunt la curent cu ultimele tendințe în ceea ce privește o viață sănătoasă.

Milenialilor le place să călătorească

Acești tineri cu vârsta cuprinsă între 18-32 de ani își doresc foarte mult să călătorească, să exploreze. 4 din 10 reușesc să facă acest lucru chiar de câteva ori pe lună. O parte optează pentru locuri cât mai apropiate de casă, de care să se bucure alături de familie sau prieteni, în timp ce o altă categorie vizează țările care se disting prin unicitate și originalitate culturală (precum cele din Asia). Nu sunt însă adepții călătoriilor în interes de serviciu, 54 % necălătorind niciodată în ultimele 6 luni.

Milenialii accesează din ce în ce mai des servicii de îngrijire personală

Îngrijirea personală este un subiect foarte important în rândul categoriei de public supuse spre analiză, fiind definită ca o formă de respect și de atenție pe care un individ ar trebui să și-o acorde. 35% merg cel puțin o dată pe lună la stilist/manichiură/ masaj / spa. Astfel, “alimentația sănătoasă, respectarea unui program de relaxare și atenția acordată îngrijirii personale sunt o parte importantă din rutina Milenialilor”, mai adaugă Lăcrămioara Loghin.

Dintre activitățile de relaxare practicate cu o frecvență lunară, menționăm mersul la cinema și ieșirile în club, pentru ambele optând 3 din 10 Mileniali.

Piesele de teatru și concertele nu se numără însă printre activitățile lunare preferate. Cei mai mulți Mileniali aleg acest tip de activitate bianual, 40% orientându-se spre teatru, iar 50% spre concerte.

Universul cercetării a fost reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, rezidente în mediul urban, utilizatoare de internet, cu un nivel de educație mediu și ridicat. Volumul eșantionului a fost de 989 de respondenți. Aceștia au fost selectați din panelul EXACT Business Solutions, care conține peste 50.000 de respondenți, chestionarul fiind administrat online.

 

Despre EXACT Business Solutions

Specializată în domeniul cercetării de piață, al sondajelor de opinie și al consultanței în marketing, EXACT Business Solutions oferă o gamă completă de metode, tehnici și instrumente de cercetare pentru studii cantitative și calitative. De la abordările clasice la cele inovative, soluțiile noastre integrate răspund în cel mai eficient mod nevoilor clienților noștri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here