• CBRE este consultantul imobiliar strategic care a intermediat tranzacția de închiriere pentru noile birouri ale London Stock Exchange Group din București;
  • Spațiile de birouri sunt amplasate în Campus 6, un proiect dezvoltat de Skanska în apropierea Universității Politehnice.

 

București, 04.07.2018. CBRE, liderul mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, a consiliat London Stock Exchange Group (LSEG) în tranzacția de închiriere a 3.000 m² de spații de birouri destinate unui nou Centru de Servicii al companiei. Acesta va fi deschis în cursul acestui an în Campus 6, proiect dezvoltat de Skanska, situat în zona de centru-vest a capitalei, lângă Universitatea Politehnică, un amplasament strategic ales de compania britanică. LSEG va angaja în prima fază peste 200 de persoane.

 

“Suntem foarte bucuroși pentru rolul pe care l-am avut într-o tranzacție foarte importantă, nu doar pentru piața locală de spații de birouri, dar și pentru economia românească în ansamblul său. Simplul fapt că London Stock Exchange Group a ales țara noastră pentru a stabili un centru operațional strategic este în sine o mare realizare. Credem că acest lucru consolidează buna imagine internațională a României în rândul investitorilor străini, existenți și potențiali”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE România.

 

“Pentru London Stock Exchange Group, cel mai recent chiriaș al nostru, a fost foarte important să aibă un singur interlocutor pentru implementarea proiectului lor strategic. Avem capacitatea să le oferim acest lucru, datorită modului în care cele două divizii ale noastre, Skanska în calitate de Dezvoltator și în calitate de Antreprenor General, operează la nivel integrat, împărtășind aceeași filosofie. Astfel, le-am putut pune la dispoziție toate resursele interne și competențele necesare pentru a-i scuti de pași inutili, ușurând întreg procesul de obținere a spațiului perfect pentru nevoile lor”, a explicat Aurelia Luca, Managing Director al Skanska România.

 

“Varietatea avantajelor de care beneficiază proiectul Campus 6, cum sunt apropierea de mijloacele de transport public, facilitățile deosebite, spațiile de co-working și zonele verzi unde angajații pot să muncească, să socializeze sau să se relaxeze, au cântărit semnificativ în decizia de a face din proiectul nostru sediul birourilor LSEG. Amplasarea Campus 6 lângă Universitatea Politehnică îi va oferi noului nostru chiriaș acces la o sursă extrem de importantă de forță de muncă talentată și înalt calificată”, a adăugat Aurelia Luca.

 

 

Conform reprezentanților CBRE implicați în această tranzacție, principalele motive datorită cărora LSEG a ales România pentru a-și deschide noul centru de servicii sunt oportunitățile semnificative de creștere oferite de piața locală și forța de muncă bine calificată.

 

„Suntem încântați să anunțăm deschiderea în România a noului nostru centru de servicii din România. Pentru LSEG, România oferă o forță de muncă înalt calificată, un sistem educațional puternic și o bună infrastructură. CBRE a fost consultantul nostru strategic pe parcursul acestui proces și așteptăm cu nerăbdare să devenim un angajator pe piața locală”, a conchis James Nunn, Head of Group Property al London Stock Exchange Group.

 

London Stock Exchange Group este un business de infrastructură a piețelor internaționale. Grupul oferă servicii valoroase pentru o gamă variată de clienți și se concentrează pe formarea de capital, proprietate intelectuală şi managementul riscului şi al bilanţului. LSEG operează pe un model cu acces deschis, oferind opţiuni şi parteneriate clienţilor fiecăreia dintre liniile de business ale grupului. Aceste linii de business includ: Bursa de la Londra, London Stock Exchange; Borsa Italiana; MTS (o piaţă europeană de instrumente cu venit fix); Turquoise (o platformă paneuropeană de tranzacţionare a capitalurilor); FTSE Russell, lider mondial în crearea de indici bursieri, benchmarking şi analize, care indexează active în valoare de aproximativ 16 trilioane de dolari; LCH (instituție care intermediază tranzacții cu instrumente financiare); LSEG Technology. Cu sediul central în Marea Britanie şi activităţi semnificative în America de Nord, Italia, Franţa şi Sri Lanka, grupul are un număr de aproximativ 4.500 de angajaţi la nivel mondial.

 

Campus 6 este cel mai nou complex de birouri construit de către dezvoltatorul imobiliar suedez Skanska, în România. Ansamblul are o suprafață închiriabilă totală de 82.000 m² și include patru clădiri de clasă A. Aflat la intersecția dintre două bulevarde principale din București, Iuliu Maniu și Vasile Milea, noul proiect al Skanska beneficiază de o vizibilitate și poziționare excelente, având acces rapid la mijloacele de transport în comun (stația de metrou este vizavi de complex, iar stațiile de tramvai, autobuz și troleibuz sunt la doar 50 m). Apropierea de Pasajul Basarab asigură legătura facilă cu zonele de centru și de nord.

 

Campus 6 va funcționa ca un centru de întâlnire, unde reprezentanții companiilor chiriașe, angajații acestora și vizitatorii vor putea lucra, socializa și se vor relaxa. Proiectul de birouri Campus 6 al Skanska va găzdui prima pistă de alergare din România construită pe un acoperiș.

 

Despre CBRE

 

CBRE Group, Inc. (NYSE: CBRE), Fortune 500 și S&P 500 cu sediul central în Los Angeles este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2017. Compania are peste 80.000 de angajați (fără a include afiliații), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari și deservește proprietari și chiriași prin intermediul celor peste 450 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume. CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, managementul proprietății, administrarea investițiilor, evaluare, închiriere de proprietăți, consultanță strategică, vânzări de proprietăți, servicii ipotecare și servicii de dezvoltare. Vă rugăm să vizitați site-ul nostru la www.cbre.ro.

 

Despre Skanska România

Skanska România este un dezvoltator inovator și constructor de clădiri de birouri “verzi”, care creează spații de lucru cu o ambianță prietenoasă, ce influențează pozitiv creșterea afacerilor. Compania este prezentă pe plan local din 2011 și este parte a grupului suedez Skanska, lider mondial în dezvoltare imobiliară și construcții. Proiectele Skanska România oferă spații de birouri de cea mai bună calitate, amplasate în locuri excelente, ceea ce asigură succesul și satisfacția chiriașilor și investitorilor. Toate investițiile Skanska România vor fi supuse procesului de certificare LEED, confirmând respectarea principiilor dezvoltării durabile, consumului optim de energie și mediului de lucru de o calitate deosebită.

 

Despre Grupul Skanska

Skanska este unul dintre cele mai importante grupuri de dezvoltare imobiliară și construcții la nivel global, concentrându-se pe piețele locale din Europa și SUA. Lider în sustenabilitate, Skanska oferă soluții competitive indiferent de complexitatea proiectului, valorificând tendințele globale demografice și de urbanizare și contribuind la dezvoltarea unui viitor durabil pentru clienți și comunități. Grupul are aproximativ 40.000 de angajați. Vânzările Skanska au însumat, în 2017, 161 de miliarde SEK.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here