București, 25 noiembrie 2019 – NETOPIA Payments, cel mai mare procesator de plăți electronice din România, in parteneriat cu Alpha Bank Romania, anunță lansarea unui nou serviciu de transfer instant de bani și oferă Viva Credit posibilitatea de a trimite credite direct pe cardul bancar.

Viva Credit este primul comerciant care utilizează această opțiune de transfer de la NETOPIA Payments, pentru a oferi credite instant clienților săi. Semnarea acordului pentru credit se desfășoară online, prin completarea unui formular de către client, iar întregul proces de finanțare este automatizat. Verificările se realizează printr-un API, iar banii sunt trimiși instant pe cardul clientului. Serviciul de transfer de bani rapid al unei finanțări în cardul indicat de client este dezvoltat de către NETOPIA Payments, și implementat în parteneriat cu Alpha Bank Romania, utilizând soluțiile Mastercard Send și VISA Direct.

Potrivit NETOPIA, serviciul este funcțional pentru orice industrie și poate fi folosit inclusiv pentru restituirea automată a contravalorii produselor către clienții magazinelor online, în cazul retururilor, direct pe cardul salvat în contul înregistrat pe site-ul comerciantului.

„Ne dorim să aducem întotdeauna servicii inovatoare atât pentru partenerii noștri, cât și pentru clienții acestora, care să soluționeze eficient nevoile lor. Prin noua opțiune de trimitere instant a banilor pentru clienții Viva Credit, dezvoltată împreună cu Alpha Bank România, oferim un proces simplu, rapid și automatizat prin care aceștia pot accesa rapid credite direct pe cardul bancar oricând au nevoie. Ne propunem ca această soluție să fie adoptată de câți mai mulți dintre partenerii noștri, prin care vor putea inclusiv să restituie instant clienților contravaloarea produselor în cazul retururilor”, declară Antonio Eram, CEO & Founder NETOPIA Payments.   

În urmă cu 9 ani am acordat primul credit online și am deschis o piață nouă în România. Am continuat să inovăm și să setăm noi standarde care, ulterior, au fost adoptate de întreagă industrie de creditare online din țara noastră. Facem tot ce este necesar pentru a-i face viața mai ușoară clientului nostru. Într-o lume tot mai dinamică, oamenii au nevoie de bani cât mai rapid, iar parteneriatul cu Netopia si Alpha Bank ne permite să transferăm instant sumele de bani solicitate de aceștia, direct pe card, indiferent de ora sau ziua din săptămâna” declară Ionuț Stan, Director Viva Credit IFN SA.

 

„Posibilitatea de a transfera instant fondurile către beneficiar începe să devină o așteptare standard a clienților din România. Alpha Bank Romania susține disponibilitatea acestor servicii în diferite scenarii de utilizare din retail, asigurări și chiar pentru alte institutii financiare. Prin lansarea acestui serviciu inovator în parteneriat cu Netopia am eficientizat experiența de plată Viva Credit printr-un proces automatizat, rapid și cu o valoarea adăugată semnificativă pentru client”  a declarat Cristian Dragoș, Vice-Președinte Executiv Retail în cadrul Alpha Bank Romania SA.

 

###

Despre NETOPIA Payments

NETOPIA Payments este cel mai mare procesator de plăţi electronice de pe piaţa locală, companie 100% românească, bazată pe inovaţie de top şi tehnologie de ultimă generaţie. În prezent, peste 8.000 de comercianţi folosesc serviciile şi soluţiile NETOPIA: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare, Bitcoin sau prin SMS.

Despre Viva Credit

Prezentă pe piaţa din România din anul 2011, Viva Credit IFN este prima companie din România specializată în credite până la salariu – împrumuturi rapide, oferite exclusiv online. Misiunea Viva Credit® este să le ofere clienţilor săi soluţii rapide şi convenabile pentru finanţarea nevoilor urgente.

În prezent, compania și-a extins serviciile financiare și în alte țări, precum Cehia și Spania.

 

Despre Alpha Bank Romania

Alpha Bank Romania, membră a Alpha Bank Group, este o instituție financiară de top, cu o istorie de peste 25 de ani în România. Banca oferă o gamă diversă și modernă de servicii și produse, atât pentru segmentul de piață dedicat persoanelor fizice, cât și pentru sectorul IMM și corporate. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.alphabank.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here