Bucureşti,  6 august 2019. Mai bine de jumătate dintre tinerii români (53%) cu vârste între 18 și 25 de ani iau în calcul deschiderea propriei afaceri, potrivit unui studiu Ipsos MORI contractat de către International Personal Finance, grup britanic care operează Provident Financial Romania şi realizat în 7 ţări din portofoliul grupului. Este, de altfel, cel mai ridicat procent din ţările sondate.

Mai mult decât atât, șase din 10 tineri români (61%) se consideră mai pregătiți de antreprenoriat decât generațiile anterioare și conduc, din nou, grupul de țări din studiu.

Deși au toată deschiderea pentru a avea propria afacere, tot tinerii români sunt cei care susţin că actualul context socio-economic ridică mai multe bariere antreprenorilor decât în trecut – mai bine de două treimi din respondenți (67%) sunt de această părere. Peste jumătate dintre românii din Generaţia Z (55%) consideră că accesul greoi la finanțare le limitează oportunitățile de a fi mai implicați în dezvoltarea unui proiect antreprenorial iar două treimi dintre cehi (63%) împărtăşesc aceeaşi opinie.

În ceea ce priveşte banii rămaşi după plata facturilor şi acoperirea cheltuielilor esențiale, majoritatea tinerilor români ar economisi pentru vacanţe (43%) ori alte cheltuielili care ar putea apărea (40%). De asemenea, tinerii români ar consuma banii rămași și pe cumpărarea de produse pentru casă (36%), haine sau accesorii (37%) ori pentru ieşiri în oraş (29%). Dacă tinerii români ar contracta un credit, aproape jumătate ar lua în calcul, drept cel mai important aspect, nivelul total al dobânzii (47%), urmat de numărul de rate (41%) și de durata de timp necesară acoperirii împrumutului (32%).

Peste jumătate dintre cehi (58%) şi mexicani (53%) spun că dobânda totală este unul dintre cele mai importante trei lucruri de luat în calcul la contractarea unui împrumut. Un sfert dintre tinerii cehi (25%) și aproape un sfert dintre lituanieni (23%) pun pe primul loc reputația furnizorului de credite, atunci când accesează o finanțare, în timp ce doar 11% dintre români iau în calcul acest aspect.

Notă tehnică

 

Raportul IPF de Bunăstare Financiară este un studiu comandat de IPF și derulat de Ipsos MORI în șapte țări (Cehia, Ungaria, Mexic, Polonia, România, Lituania și Spania). Ipsos MORI a intervievat un eșantion reprezentativ de 3.500 de adulți cu vârste între 18 și 25 de ani, câte 500 din fiecare piață. Un eșantion dintre adulții de 18-25 de ani a fost intervievat, filtrat în funcție de vârstă, raportat la gen, regiune geografică și statut de muncă/ studii. Datele studiului au fost ponderate la proporțiile reale ale populației corespunzătoare audienței, în fiecare țară. Studiul a fost efectuat printr-o metodologie online între 29 martie și 15 aprilie 2019.

Despre Provident Financial România

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF), cel mai mare furnizor de credite la domiciliu din Europa. Grupul are 2,4 milioane de clienți în 9 țări din Europa, precum şi în Mexic și Australia. IPF este unul dintre cei mai mari angajatori britanici din Europa Centrală și de Sud-Est și una dintre cele mai puternice companii internaționale listate la Bursa din Londra.

Din 2006, Provident a investit în România peste 332 de milioane de euro și a contribuit la bugetul de stat cu taxe în valoare de peste 117 de milioane de euro. Cu peste 2.300 de angajaţi, compania este al doilea cel mai mare angajator britanic din România.

Provident dezvoltă și susține diverse proiecte de responsabilitate socială – programe de educație financiară, dezvoltarea tinerelor talente, sprijinirea grupurilor defavorizate – în care a investit până acum peste 1,1 milioane de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here