Etapa locală a competiției TechMasters s-a desfășurat pe 20 iulie, la Centrul de Training al Mercedes-Benz România, desemnând reprezentanții naţionali în marea finală a Global TechMasters Trucks 2017

Echipa României va participa în premieră la competiția dedicată autocamioanelor, urmând a înfrunta selecționatele altor 11 țări, între 7 și 9 noiembrie 2017, la Stuttgart

Global TechMasters este o competiție internațională dedicată desemnării celei mai bune echipe de service formate din tehnician de diagnoză, tehnician de mentenanță, consilier de service și specialist piese de schimb

 Mercedes-Benz România a derulat etapa naţională a competiției TechMasters Trucks 2017 ce desemnează cei mai buni tehnicieni de service din rețeaua de parteneri și centre autorizate Mercedes-Benz. Anul acesta, pe lângă concursul deja tradiţional ce are loc anual în segmentul autoturismelor, competiţia se adresează si specialiştilor ce oferă servicii post-vânzare pentru autocamioane.

Viziunea noastră are la bază perfecționarea continuă, aceasta fiind esențială pentru asigurarea standardelor înalte de calitate ale Mercedes-Benz Trucks. Suntem deosebit de încrezători în aptitudinile specialiștilor noștri, iar în condițiile unui grad foarte ridicat de participare a tehnicienilor rețelei noastre de autocamioane la preselecțiile din acest an, departajarea celor mai buni a fost o misiune dificilă. Le dorim câştigătorilor fazei naționale mult succes în finala Global TechMasters Truck, la care vom participa anul acesta pentru prima dată în segmentul de camioane,” a declarat Valeriu Zaharia, Managing Director Trucks & Buses în cadrul Mercedes-Benz România.

În finala naţională, organizată pe 20 iulie la Centrul de Training al Mercedes-Benz România, s-au calificat 20 de tehnicieni care au parcurs mai multe probe practice și teoretice, ce au urmărit evaluarea şi testarea competenţelor la nivelul unui spectru larg de specializări – de la consultanță de service până la activitatea efectivă de mentenanță și service. Atât testele, cât şi exerciţiile practice au fost personalizate în acord cu profilul posturilor.

Am pregătit cu atenţie probele la care au fost supuşi finaliştii, urmărind îndeaproape structura concursului internaţional. În cadrul evaluării practice, participanţii au fost provocaţi cu jocuri de rol şi exerciţii de efectuare a operaţiunilor de service. De exemplu, tehnicienii de diagnoză au avut de identificat, în decursul a 60 de minute, un defect instalat pe autocamion. Cei 6 evaluatori au urmărit atât corectitudinea acţiunilor specifice, cât şi modul în care standarele înalte ale Mercedes-Benz sunt transpuse în asigurarea calității serviciilor,” a declarat Traian Niţă, Training Manager al Centrului de Training al Mercedes-Benz România.

În urma etapei naţionale, au fost aleşi cei mai buni 4 specialişti care vor reprezenta România la Global TechMasters Truck 2017: Aurelian Friptu (consilier service), Decebal-Cătălin Cantaragiu (specialist piese de schimb și accesorii), Adrian Oprișor-Pitu (tehnician de diagnoză) și Beniamin-Mircea Murdășan (tehnician de mentenanță). Acestora li se va alătura antrenorul Adrian Niţu, din partea Centrului de Training al Mercedes-Benz România.

Suntem lideri de piață și ne dorim să consolidăm această poziție, lucru pe care îl putem obține doar fiind în competiție permanentă cu noi înșine, depășindu-ne limitele și rămânând în contact direct cu nivelul tehnologic inovator pe care Mercedes-Benz îl pune la dispoziția clienților. Suntem încrezători în profesionalitatea serviciilor post-vânzare asigurate de Mercedes-Benz România prin rețeaua noastră de parteneri autorizați. Aceștia înțeleg mai bine decât oricine că, pentru Mercedes-Benz, excelența în serviciile oferite după vânzare reprezintă unul dintre pilonii esențiali pe care este construită încrederea clienților noștri. Așadar, ca o consecință firească, activitatea lor de zi cu zi respectă cele mai înalte standarde de calitate și ține zeci de afaceri în mișcare. Sperăm ca, în cadrul finalei din noiembrie, românii să le demonstreze tuturor colegilor noștri, precum și colegilor din alte țări, că sunt Cei Mai Buni,” a declarat Cristian Drăgan, After-Sales Director Trucks, Mercedes-Benz România.

România va participa în premieră la competiția Global TechMasters Truck. Echipele naţionale sunt formate din 5 membri şi au în componenţă un consilier de service, un consilier de vânzări pentru piese de schimb și accesorii, un tehnician de diagnoză și un tehnician de mentenanță, respectiv un antrenor.

În perioada următoare, echipa de specialiști After-Sales urmează să deruleze un program personalizat de instruire sub îndrumarea lui Adrian Niţu, trainer în cadrul Centrului de Training Mercedes-Benz România. Programul se va încheia în luna octombrie, cu o tabără de pregătire, care va avea și componente de simulare a probelor finalei internaționale. Global TechMasters Truck 2017 va avea loc între 7 și 9 noiembrie, la Stuttgart. Românii se vor confrunta cu alte 11 echipe de specialiști din Austria, Belgia, China, Finlanda, Germania, Italia, Malaezia, Portugalia, Singapore, Slovenia și Turcia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here