România ocupă un loc fruntaș nedorit în Europa în ceea ce privește raportul dintre daune și subscrieri pe segmentul asigurării auto de răspundere civilă. Țara noastră a continuat să înregistreze, pe segmentul RCA, un nedorit record, cu o rată daune plătite/prime subscrise de 77% – cea mai mare valoare din Europa Centrală și de Est. Acestea sunt concluziile unei analize realizate de Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), pe baza datelor pentru primele 6 luni din 2021 din XPRIMM Insurance Report – publicație ce analizează piața de asigurări din 17 țări din regiune.

Uitându-ne la ”vecinii” europeni și făcând o comparație, vedem că această rată este de 61% în Polonia, de 46% în Cehia, de 36% în Ungaria etc.

Cum stăm la partea de subscrieri? Dar la daune plătite?

În termenii volumului de prime subscrise, România ocupă poziția a treia în Top 5 RCA, cu subscrieri pe RCA de 478 mil. EUR, după Polonia (1.64 mld. EUR) și Cehia (591 mil. EUR), țara noastră fiind urmată de Ungaria și Bulgaria.

PBS (mil. Euro) Cota de piață (%)
Polonia            1,646 36.30%
Cehia                591 13.03%
România                478 10.55%
Ungaria                392 8.64%
Bulgaria                304 6.70%
Altele   24.78%

 

După valoarea daunelor plătite, însă, România ocupă locul 2, surclasând piața cehă, cu o valoare a daunelor plătite cu circa 35% mai mare (367.2 milioane euro în România, față de 271 milioane euro în Cehia).

Comparativ cu semestrul 1/2020, interval în care s-au resimțit efectele perioadelor de lockdown și de restricție a circulației, prima jumătate a anului 2021 a condus, în general, la o relativă creștere a ratei daunei pentru asigurările auto RCA. La nivel regional, deși a depășit valoarea din S1/2020 (55% faţă de 54%), rata daunei nu a atins valoarea din S1/2019 (57%).

Comparativ cu cea mai mare piață a regiunii, Polonia, asigurătorii români subscriu pe segmentul RCA un volum de prime brute de circa 3,4 ori mai mic (diferență dată, în principal, de dimensiunea parcului auto național), dar plătesc daune de numai 2,7 ori mai mici, ceea ce reflectă daunalitatea mai ridicată ce caracterizează piața din România. Rata combinată înregistrată de piața poloneză pentru clasa de asigurări RCA, în S1/2021, a fost de 92,5% (98,96% în 2020), în timp ce, în România, a depășit 140% (113,49% în 2020).

Într-o perspectivă mai largă, primele brute subscrise de cele 17 țări ECE analizate s-au cifrat, per total (asigurări generale și asigurări de viață), la 20,75 miliarde euro, înregistrând o creștere agregată de 8,3% în raport cu prima jumătate a anului trecut și un volum de afaceri mai mare cu circa 900 milioane euro comparativ cu cel raportat în prima jumătate a anului 2019, înaintea crizei COVID.

În ciuda situației segmentului de asigurări RCA, piața de asigurări din România a înregistrat o creștere de 13,6% în primele 6 luni ale anului 2021, până la nivelul de 6,39 mld. lei, în timp ce sectorul asigurărilor de viață a avansat cu peste 24%.

Mai multe detalii referitoare la piața RCA din regiune, dar nu numai, pot fi consultate accesând www.xprimm.com.

***

 

 

Despre XPRIMM Insurance Publications:

 

XPRIMM Insurance Publications reprezintă prima sursă de informare pentru specialiștii în domeniul financiar din Europa, și nu numai, cu privire la evoluția piețelor de asigurări din țările analizate. Cu analize trimestriale, semestriale și anuale, Publicațiile XPRIMM urmăresc evoluția a 32 de țări din perspectiva principalilor indicatori de interes pentru oricine vrea să îşi facă o idee de ansamblu asupra dezvoltării pieței de asigurări într-o anumită regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here