• Peste 40.000 de incendii la locuințe, soldate cu circa 3.400 de persoane decedate sau rănite, au avut loc în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2018;

 

  • Majoritatea evenimentelor se petrec în sezonul rece şi au un impact major prin pierderile umane şi materiale pe care le provoacă;

 

  • Cu ocazia „Zilei Informării Preventive”, organizată în fiecare an când data de 13 coincide cu o zi de marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă desfăşoară activităţi de informare preventivă sub sloganul „Preveniţi Ghinionul!”;

 

Circa 6.000 de incendii la locuinţe au loc, în medie, anual în România, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) pentru perioada ianuarie 2012-octombrie 2018. Din acestea, 110 evenimente au fost generate de scăpările de gaze, incidente în urma cărora zeci de familii au fost afectate prin pierderea sau rănirea persoanelor dragi, ori prin distrugerea locuinţelor. Incidentele au avut un impact major, circa 30% dintre acestea fiind soldate cu decese și cu distrugerea a mai mult de o proprietate. Peste 70% din decese s-au petrecut în sezonul rece, mai exact începând cu luna octombrie până în luna martie.

 

Scăpările de gaze au provenit în cea mai mare parte de la instalațiile/aparatele de utilizare a gazelor naturale din locuințe, sau de la buteliile de aragaz, iar incidentele astfel generate ar fi putut fi evitate cu ușurință dacă s-ar fi respectat un set minim de reguli de siguranță.

 

De aceea, în continuarea parteneriatului „Împreună pentru Siguranță”, încheiat în anul 2012, E.ON România, Delgaz Grid şi I.G.S.U. se vor concentra, în perioada următoare, pe lansarea unor mesaje destinate prevenirii incidentelor cauzate de scăpările de gaze, prin intermediul unei campanii naționale de informare a populației.

 

Chiar dacă statistic numărul incidentelor cauzate de scăpările de gaze nu este foarte mare, impactul acestora este devastator de aproape fiecare dată. Suntem extrem de marcați emoțional de știrile care prezintă vieți şi gospodării distruse şi cu toate acestea persistă practica ignorării cu ușurință a regulilor de siguranță. Este o atitudine din care nu avem decât de pierdut, pentru că oricând se poate întâmpla o tragedie!”, declară Frank Hajdinjak, Director general al E.ON România.

“Sunt deja 6 ani de când reușim, cu ajutorul parteneriatului cu E.ON România, să consolidăm cultura preventivă și să salvăm vieți. În toată această perioadă, am încercat să schimbăm comportamente și mentalități prin mediatizarea unor informații vitale. Drumul în formarea unei culturi preventive trebuie continuat și susținut, pentru limitarea numărului de tragedii și incidente, iar acest lucru se poate realiza doar prin intermediul unor parteneriate stabile și de durată”, afirmă General de brigadă Dan-Paul Iamandi, Inspector general I.G.S.U.

 

Conform I.G.S.U., în perioada ianuarie 2012 – octombrie 2018, în România au avut loc aproape 40.000 de incendii la locuințe. În urma acestora circa 1.200 de persoane au decedat şi alte peste 2.200 au fost rănite. Potrivit analizei incendiilor soldate cu decese, principalele cauze ale acestor evenimente sunt coşurile de fum defecte sau necurăţate (24,15%), instalaţiile electrice defecte sau improvizate (13,72%), mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (15,69 %), focul deschis (16,73%), acţiunile intenţionate (5,36%) şi scăpările de gaze (3,3%).

 

Evenimentele generate de scăpările de gaze pot fi prevenite, una dintre regulile care trebuie respectate obligatoriu fiind manevrarea corectă a aparatelor de gătit sau a sobelor de încălzit care se bazează pe utilizarea gazelor. Apelarea la specialişti atunci când sesizăm probleme la instalaţiile interioare de gaz este, de asemenea, o măsură de prevenţie foarte importantă. Orice improvizaţie, cât de mică, la instalaţiile interioare de gaze poate duce la tragedii. Totodată, la montarea buteliilor de aragaz, verificarea etanşeităţii trebuie să se facă în mod corect, fără flacără şi, nu în ultimul rând, buteliile trebuie să fie închise după utilizarea lor.

 

De asemenea, pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în locuinţe, la instalaţiile interioare de utilizare, precum şi a detectoarelor de incendiu.

Notă pentru editori:

 

Încheiat între I.G.S.U şi E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul „Împreună pentru Siguranţă ” a constat în derularea, la nivel naţional, a mai multor campanii comune de informare şi conştientizare a cetăţenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a surselor de energie, fie că vorbim de electricitate sau de gaze naturale.

 

Astfel, în ultimii ani au fost derulate campaniile: “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conştientizării pericolelor la care sunt expuşi copiii lăsaţi singuri sau nesupravegheaţi în casă, urmată de “R.I.S.C.- Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populaţia, ci şi să schimbe în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel naţional prin I.G.S.U.

 

În anul 2016, pornind de la preocuparea reducerii numărul de victime şi a pagubelor materiale, cele două părţi au iniţiat, sub egida R.I.S.C., campania de informare preventivă a populaţiei cu sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuinţa proprie.

 

Campaniile R.I.S.C. „Mai bine previi, decât să nu fii!” şi „Siguranţa nu e un joc de noroc!” au continuat în anul 2017, mesajele principale fiind curăţarea coşurilor de fum cu firme specializate/coşari specializaţi şi montarea detectoarelor de incendiu și de gaz în locuinţa proprie.

 

 

 

Despre I.G.S.U.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) a fost înfiinţat în data de 15 decembrie 2004, prin fuziunea Comandamentului Protecţiei Civile şi Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari, ca unitate subordonată Ministerului Afacerilor Interne. La nivel naţional, I.G.S.U. coordonează toate organizaţiile implicate în managementul situaţiilor de urgenţă, în concordanţă cu principiile existente pe plan internaţional, specifice ONU, NATO, UE şi altor organisme la care România este parte/a aderat.


Despre E.ON România

Grupul german E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului operează o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 22.000 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.000 km şi deservesc circa 3,1 milioane de clienţi din 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării.

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here