• Portofoliul regional al CTP a atins 7.1 mil. mp, dintre care 2 mil. mp sunt în România
  • Investițiile realizate în România reprezintă 70% din achizițiile CTP în primele 9 luni
  • Compania va atinge borna de 10 mil. mp în 2022

 

Bucuresti, 17 noiembrie, 2021 – CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator de spații industriale și logistice de clasa A din România, a raportat la nivel regional un profit net de 317,8 mil. de euro în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 92% față de aceeași perioadă a anului trecut. Portofoliul companiei a ajuns a 7,1 mil. mp, dintre care 2 mil. mp se află în România.

 

Performanța puternică a CTP a fost determinată de activitatea de închiriere, de creșterea chiriilor și de evaluările record rezultate din accelerarea comprimării randamentului pentru portofoliul CTP din Europa Centrală și de Est ( portofoliul „CEE”).  Veniturile din chirii au crescut cu 7,1% în trimestrul al treilea, până la 407 mil. de euro. Totodată, compania a investit masiv în acest an în extinderea echipei, atrăgând oameni noi în poziții de management atât în echipele locale, cât și în funcțiile la nivel de grup.

 

Portofoliul regional al CTP a crescut de la 6,6 mil. mp în prima jumătate a anului, până la 7,1 mil. mp, fiind planificat să depășească 7,7 mil. mp până la finalul anului, cu 200.000 mp mai mult față de estimări. CTP s-a extins prin nouă achiziții efectuate în cinci țări, proprietățile totalizând 408.100 mp. Aproximativ 70% dintre noile investiții fost reprezentate de achiziții în România, unde CTP a achiziționat în acest an multiple proiecte, cu o suprafață totală de circa 280.000 mp, în orașele Timișoara, Sibiu, Oradea, Craiova, București și Brașov.

 

“De la listarea pe bursa Euronext din Amsterdam, din luna martie, suntem concentrați pe a ne depăși semnificativ unul dintre obiectivele noastre cheie ale planului de business pentru IPO și ne așteptăm să atingem 10 mil. mp până anul viitor – cu 12 luni mai devreme decât era planificat initial”, a declarat Remon Vos, CEO CTP.

 

Pe lângă proiectele existente, CTP și-a extins portofoliul de terenuri disponibile pentru noi dezvoltări cu 1,5 mil. mp în trimestrul al treilea, deținând în prezent terenuri cu o suprafață totală de 16,3 mil. mp.

 

Din punct de vedere al dezvoltărilor proprii, un eveniment important pentru CTP România în primele nouă luni din 2021, a fost livrarea unei clădiri monobloc cu o suprafață record de 85.000 mp, care a fost predată la timp și în buget companiei Kingfisher.

 

În prezent, în România, CTP deține depozite de clasa A în 14 orașe din România: Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Caransebes, Ineu și Salonta. În București, CTP deține cinci parcuri industriale: CTPark Bucharest, CTPark Bucharest North, CTPark Bucharest West, CTPark Bucharest South, CTPark Chitila.

 

Despre CTP

 

CTP se clasează în top cinci dezvoltatori de proprietăți industriale din Europa și este cel mai mare dezvoltator de parcuri industriale și logistice din Europa Centrală și de Est, deținând peste 7,1 mil. m² de spații logistice și  desfășurând operațiuni în nouă țări din regiune. Compania și-a propus ca până în 2022 să își extindă portofoliul de proprietăți până la 10 mil. m².

 

Cu întreg portofoliul certificat BREEAM, CTP tinde să atingă poziția de cel mai sustenabil dezvoltator din regiune și va atinge obiectivul privind reducerea amprentei de carbon până la finalul acestui an. De la sfârșitul lunii martie a acestui an, CTP este listată pe EURONEXT Amsterdam.

 

Pentru mai multe informații vizitați  www.ctp.eu

 

 

Pentru mai multe informații:

 

Sorina Florescu

Head of Marketing

Sorina.florescu@ctp.eu

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here