Proiectul „Social Economy Entrepreneurship Development” este implementat în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2022 de către “Centrul de Consultanta si Management al Proiectelor” EUROPROJECT (CCMP EUROPROJECT), în parteneriat cu Blocul National Sindical (BNS) și IPA S.A.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă încurajarea economiei sociale prin înființarea de întreprinderi sociale, în vederea integrării pe piața forței de munca a persoanelor din grupurile vulnerabile din regiunile Sud-Vest, Sud-Est si Sud, fiind finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Grupul țintă al proiectului Social Economy Entrepreneurship Development – SEED este format din 120 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, dintre care 60 sunt femei, iar 12 persoane vor face parte din categoria persoanelor vârstnice (55-64 ani).

Implementarea proiectului va conduce la susținerea a 21 de întreprinderi sociale nou înființate (prin intermediul schemei de minimis) și la crearea a cel puțin 105 de locuri de muncă. Astfel, în urma organizării unui concurs de planuri de afaceri, primele 21 cele mai bune planuri de afaceri vor primi o finanțare în cadrul proiectului de maximum 100.000 euro.

Cele 21 de persoane care vor înființa întreprinderile sociale vor beneficia de consiliere și mentorat în vederea definitivării modelului de business, de seed – capital pentru întreprinderile înființate, de monitorizare în implementarea planurilor de afaceri.

Proiectul Social Economy Entrepreneurship Development (SEED) este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugam să ne contactați prin intermediul web site-ului www.proiect-seed.ro, secțiunea Contact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here