Anul 2020 începe sub auspicii foarte bune în Regiunea Centru. Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru și partenerii săi instituționali din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu vor implementa sute de proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii regionale, prin atragerea și absorbția fondurilor europene.

Până la finalul anului 2019, la ADR Centru sunt depuse peste 2000 de cereri de finanțare, care au o valoare totală de peste 2,5 miliarde euro și solicită spre finanțare nerambursabilă circa 2 miliarde euro. Nevoia de resurse este de aproape trei ori mai mare decât alocarea, în valoare de circa 860 milioane euro, de care se bucură Regiunea Centru în cadrul Programului Operațional Regional – REGIO 2014-2020. În acest moment, sunt peste 681 proiecte contractate, despre care domnul director general Simion Crețu spune: ”este pentru prima dată în activitatea noastră în Regiunea Centru când, prin contractele semnate vom atinge valoarea totală de un miliard euro a proiectelor contractate pentru dezvoltare”.

 

Programul REGIO 2014-2020 oferă resurse importante pentru dezvoltare în Regiunea Centru

 

Numărul de proiecte contractate este cu 35% mai mare decât în precedenta perioadă de finanțare, în timp ce valoarea fondurilor europene atrase pentru dezvoltarea regiunii este mai mare cu aproape 50% față de valorile corespunzătoare întregii perioade precedente de gestionare a fondurilor nerambursabile din surse europene.

Proiectele contractate asigură absorbția de fonduri europene pentru dezvoltarea economico-socială a regiunii. Aceste resurse financiare vor transforma în bine multe obiective, ca urmare a derulării investițiilor, lucrărilor și achizițiilor de echipamente. Vorbim de modernizarea a peste 420 km de drumuri județene, prin proiecte a căror valoare totală este de peste 260 milioane euro, de reabilitarea energetică a 58 de clădiri publice, prin proiecte cu o valoare totală de peste 73 milioane euro, dar și de revitalizarea a 32 de obiective de patrimoniu din întreaga regiune, reprezentând  cetăți, muzee și locașuri de cult, cu fonduri în valoare totală de peste 47 milioane euro. Pe lângă acestea, în Regiunea Centru se vor moderniza și dota 31 de unități medicale, iar 9 centre sociale de zi vor fi pregătite să ofere servicii specializate mai bune pentru cetățeni. Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim și despre modernizarea a 46 de unități de învățământ, dintre care mai mult de jumătate sunt destinate învățământului preșcolar și antepreșcolar, iar două sunt pentru mediul universitar. Un aspect important este faptul că susținem investițiile în 400 de noi structuri de afaceri, fie ele microîntreprinderi, întreprinderi mijlocii sau incubatoare de afaceri, care pot fi mai performante, inovatoare și bine dezvoltate, utilizând fonduri în valoare totală de peste 230 milioane euro. Iar pentru circa 620 de cereri de finanțare depuse de mediul privat, abia acum începe o nouă sesiune de evaluare a proiectelor depuse în ultimele luni.

 

Vorbind de toate aceste realizări, domnul director general Simion Crețu a precizat: ”Practic, fondurile europene REGIO asigură tot ce este nevoie pentru sistemele de infrastructură moderne în Regiunea Centru și duc la realizarea de noi locuri de muncă. Există și propuneri de redeschidere a unor apeluri de proiecte în cadrul POR 2014-2020, iar în acest moment analizăm noua arhitectură a programelor de finanțare de la nivel regional și național, pentru a pregăti o descentralizare reală a alocării de fonduri în perioada 2021-2027”.

 

Prioritățile strategice ale Regiunii Centru pentru perioada 2021-2027 sunt stabilite ținând cont de documentele regionale de planificare şi programare, iar acum se pune accentul pe dezvoltarea portofoliului regional de proiecte, respectiv pe colectarea și valorizarea ideilor care ar putea fi finanțate în perioada următoare. Portofoliul regional de proiecte – creat și gestionat de ADR Centru – va răspunde țintelor vizate de UE pentru dezvoltare: Europa mai inteligentă și inovatoare; mai verde; mai conectată; mai socială; mai apropiată de cetățenii ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here