Într-o lume în care suntem bombardați de informație și mult zgomot, oare cum putem să filtram informația corectă?

În mediul profesional în care activăm noi, informația corectă determină succesul sau eșecul. Dacă mai adăugăm și faptul că totul se întâmplă cu viteze imperceptibile pentru ochiul și simțurile umane, ai putea practic să tragi concluzia că este imposibil să ai succes.

Și totuși firmele mari reușesc să facă acest lucru, iar noi ne-am dorit încă de la început să aflăm cum putem și noi beneficia de aceleași avantaje.

Noi suntem Adi și Dragoș, doi prieteni din Târgu Mureș. Ne-am întâlnit  în primăvară lui 2012, că și colegi de muncă la un Broker de acțiuni din România. Am învățat să folosim sisteme automate de tranzacționare și totuși, simțeam că lipsește ceva: informațiile importante din interiorul industriei. Astfel, ne-am decis să ne angajăm la unul dintre cei mai mari brokeri din lume, în Limassol, Cipru.

Chiar dacă a trebuit să lăsăm familiile proaspăt întemeiate acasă, amândoi am simțit că asta e ceea ce trebuie să facem. A fost o perioada foarte grea în care, pe lângă cerințele job-ului, am reușit să folosim informațiile la care aveam access pentru a crea propriul nostru sistem automat de tranzacționare.

Cele 14 ore de lucru pe zi ne-au dus la epuizare, iar singură soluție pe termen lung era să renunțăm la a fi angajați. Deși asta a presupus asumarea unui risc financiar imens, pentru amândoi, decizia a fost una cât se poate de naturală.

Din 2014 și până în prezent am reușit să creăm sisteme de tranzacționare sigure care ne-au adus profituri de aproape 1 milion de Euro. Drumul nu a fost deloc ușor, am suportat cu greu pierderile și am savurat câștigurile.

În timp ce noi ne schimbăm viețile, prietenii noștri pierdeau bani din cauza informațiilor eronate și proiectelor înșelătoare.  Așa încât anul trecut am hotărât să pornim un proiect care la început își dorea să fie pur educativ: Comunitatea INSIDE TRADERS, dar ne-am dat seama imediat că nu va fi îndeajuns așa că am decis să oferim și altora posibilitatea de a folosi softurile noastre.

 

 

Pe lângă softul (InsideTraderMT4) care face aproape toată muncă, am creat un ghid video de utilizare, în care explicăm doar conceptele pe care un utilizator trebuie să le cunoască că să poată folosi corect acest soft. Pentru cei mai tehnici dintre voi, este practic un soft de arbitraj customizat care ruleza pe platforma de tranzacționare MetaTrader4.

Deși în teorie totul era perfect și noi aveam toate argumentele tehnice pentru care cineva fără experiență ar trebui să facă bani cu acest sistem, parcă nici noi nu credeam până nu vedeam. Așa că am hotărât să testăm tot conceptul pe un grup restrâns de persoane. Ideea era să vedem cât de greu e pentru alții să facă bani și, în plus, să descoperim unde sunt probleme de înțelegere, astfel încât să putem îmbunătăți tot produsul.

Rezultatele ne-au surprins chiar și pe noi, chiar dacă știam că sunt realizabile. Am descoperit că durează cam 4 săptămâni până când o persoană înțelege modul de funcționare a sistemului, apoi încă 2-3 săptămâni până când încep să folosească softul pe conturi reale și înțeleg cum să îl seteze. Persoanele din grupul de test care au alocat 1-3 ore/zi în mod constant și au investit sume între 200 și 5000 EUR, au reușit să facă profituri între 300 și 30000 eur în 4 luni.

Este cea mai bună metodă pe care o poate folosi cineva la început de drum în acest domeniu dar este și o metodă de a crește veniturile și pentru cei mai experimentați. Motivul simplu este că nu e nevoie să ai cunoștiințe în domeniul cum ar fi: anticiparea pieței, măsurarea riscului, stabilirea momentelor tranzacționării, ci este o muncă pe care oricine o poate face fără să fie nevoie de ani de experiență.

Acum că știm că softul poate fi folosit ușor și de către persoane care nu au deloc experiență în domeniul tranzacționării online, am lansat un concurs: prin care vom acordă un premiu unei persoane norocoase: un pachet ce constă într-o licență lifetime + cursul video care îți arată cum să folosești softul pas cu pas.

Link pagină concurs: https://insidetraders.ro/go/concurs

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here