OPTEX, lider mondial în dezvoltarea de soluții de detecție, vine în ajutorul proprietarilor de imobile prin recomandarea unor dispozitive moderne și eficiente, dar, în același timp cu prețuri de achiziție accesibile, potrivite pentru orice buget.

Faptul că dețineți o proprietate vă poate simplifica într-o anumită măsură existența, atât pentru familie, cât și pentru companii, căci conferă o anumită siguranță cu privire la viitor. Trebuie adăugat însă că orice proprietate vine și cu o serie de riscuri, care, dacă sunt neglijate, se pot transforma în realități neplăcute. Astfel, orice imobil, indiferent că este locuință personală sau sediu de firmă, poate deveni o adevărată atracție pentru hoți ori de câte ori nu se află cineva în locație. Iar, în situațiile în care prezența și absența oamenilor în locație se succede după un program fix, cum este cazul persoanelor care lucrează cu normă întreagă și al sediilor de firmă, programarea unei spargeri cu succes este cât se poate de simplă.

Pentru a evita astfel de neplăceri, este recomandat ca proprietarii să instaleze sisteme de alarmă moderne și adaptate la specificul locației și bunurilor protejate. Problema este ca pe piață sunt prezente foarte multe soluții de detecție, plasate în diferite segmente de preț și cu rezultate greu de verificat, utilizatorilor fiindu-le de multe ori dificil să facă o alegere în cunoștință de cauză. Din acest motiv, OPTEX vine în sprijinul celor interesați prin recomandarea unor dispozitive de detecție accesibile, dar cu rezultate certificate – familiile de produse RXC și FMX.

Detectoarele OPTEX din seria RXC reprezintă succesoarele modelelor RX și CX, beneficiind de certificare de securitate de Gradul 2. Ceea ce înseamnă că asigură un nivel ridicat de securitate obiectivelor rezidențiale, fiind totodată potrivite și pentru anumite aplicații din domeniul comercial. Având o rază de acțiune de 12m și un unghi de cuprindere de 850 cu 78 zone, ele folosesc tehnologia PIR (passive infrared) pentru a determina prezența corpurilor care emit căldură, vizibilă în spectrul infraroșu, din suprafața monitorizată. Sensibilitatea detecției poate fi fixată pe unul dintre cele trei niveluri prestabilite și este amplificată în mod automat atunci când temperatura mediului înconjurător este apropiată de cea a corpului uman, astfel încât eficiența să fie menținută la cel mai înalt nivel. În paralel, sunt evitate alarmele false prin utilizarea a cel puțin 4 zone de detecție pentru fiecare punct monitorizat, decizia de raportare a unui eventual intrus fiind luată de o platformă de procesare modernă încorporată, pe baza unul algoritm avansat. De asemenea, mai trebuie adăugat că datorită temperaturii de operare cuprinse între -200C și +500C, detectoarele OPTEX din seria RXC pot fi utilizate și pentru a securiza incintele cu variații mari de temperatură, precum garajele sau magaziile.

În plus, proprietarii pot adăuga sistemului de alarmă și detectoare din seria FMX, bazate pe aceeași tehnologie PIR cu 78 zone de detecție, dar cu o rază de acoperire de 15m. La fel ca modelele RXC, acestea sunt încadrate ca dispozitive High End pentru domeniul rezidențial și adecvate utilizării în domeniul comercial, dispun de trei niveluri de sensibilitate prestabilite și amplifică în mod automat sensibilitatea detecției atunci când temperatura mediului ambiant se situează în intervalul 35-370C, putând opera între aceleași temperaturi, cuprinse între -200C și +500C. De asemenea, informația colectată despre radiația IR a unui punct prin cele 4 zone de detecție este analizată digital cu ajutorul procesorului integrat pentru a stabili dacă alarma este reală sau falsă.

În concluzie, proprietarii de imobile pot instala soluții de detecție performante și fiabile, chiar și atunci când nu dispun de bugete generoase. Indiferent că optează pentru modele din familia RXC sau FMX sau pentru o combinație între ele, ei au garanția unei detecții eficiente, certificată după standarde moderne.

 

Despre Optex

OPTEX Co., Ltd este lider global în dezvoltarea de soluții de detecție, senzorii OPTEX dedicați supravegherii de interior și de exterior fiind distribuiți la nivel mondial. Printre produsele lansate se numără atât detectoare cu fir și wireless, cât și senzori specializați cu rolul de a activa sistemele CCTV. De asemenea, OPTEX este dezvoltatorul unui detector laser de clasa I, dedicat celor mai rafinate integrări de sisteme de securitate. De la lansare și până acum, OPTEX și-a construit reputația la nivel mondial de producător de produse și tehnologii inovative și de calitate. Mai multe detalii la: http://www.optex-europe.com/products/.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here