Companiile din industria de retail se află în mijlocul unei schimbări care necesită regândirea modelelor de afaceri, realocarea activelor și construirea de noi culturi, procese și tehnologii care să amplifice nivelurile de satisfacție și să conducă la cele mai bune experiențe, toate acestea pentru a prospera în viitor. Devine absolut vital ca brandurile să dețină deja răspunsurile la întrebările unde, când, cum și de ce consumatorii le cumpără produsele. În acest context și pe fondul unei creșteri a pieței de retail din România, producătorul de articole de modă și retailerul român NISSA, o afacere de familie înființată în 2002, ce deține în prezent peste 70 de magazine proprii în întreaga lume, investește în soluțiile digitale SAP. Primul efect resimțit după implementarea soluțiilor SAP – o reducere a costurilor cu producția și stocurile de 500.000 euro.

Așteptările clienților sunt din ce în ce mai ridicate, mai ales când vine vorba de piața de fashion. Fiind o soluție matură și solidă, soluția SAP pentru această industrie a fost implementată în 18 din 20 cele mai mari companii de modă la nivel global.

Cu ajutorul SAP, NISSA va reuși să aibă o vizibilitate la 360 asupra stocurilor de materiale, va putea monitoriza mai bine procesul de aprovizionare și va avea acces la analize detaliate ale comportamentelor de cumpărare ale clienților. Toate acestea vor ajuta compania să crească loialitatea consumatorilor, dar și veniturile.

“Cu ajutorul soluțiilor SAP și odată cu definirea proceselor de afaceri am reușit să reducem valoarea stocurilor cu cel puțin 500.000 euro și am eliminat incertitudinile în ceea ce privește cererea și ofertaa declarat Denisa Radian, General Manager al Nissa.

Digitalizarea afacerii NISSA s-a făcut la nivelul departamentelor de producție, contabilitate, resurse umane, aprovizionare și vânzări. De asemenea, soluția SAP a fost integrată cu magazinul online și cu dispozitivele POS din magazine, astfel informațiile privind vânzarea produselor sunt accesibile în timp real, ceea ce face ca stocurile cu mișcare lentă sau fără mișcare să scadă cu 25%. Un alt beneficiu major asigurat de implementarea soluției SAP îl reprezintă derularea mult mai rapidă a procesului de producție.

În prezent, industria de retail, în special în domeniul fashion, se schimbă cu o viteză foarte mare. Consumatorii asteaptă un nou tip de experiență, personalizată, simplă, iar loialitatea față de brand a devenit mult mai greu de obținut și menținut. Companiile pot răspunde eficient noilor provocări cu ajutorul unei strategii digitale care să le plaseze pe un nivel nou de performanță și de facilitare a inovației. Suntem mândri că NISSA a ales SAP ca platformă de digitalizare pentru a își continua și extinde succesul” a afirmat Cristian Popescu, Managing Director al SAP România.

Implementarea soluțiilor SAP a fost realizată de partenerul Red Point Software Solutions în 12 luni. Partenerul SAP are o experiență de peste 13 ani în implementarea soluțiilor IT și numără peste 300 de clienți din sectorul public și privat.

Proiectul de implementare a soluțiilor SAP ERP și CRM la Nissa a durat 1 an și fost o provocare din care atât clientul, cât și echipa noastră de implementare am ieșit mai „bogați”. Integrările complexe cu magazinul online, cu soluția de retail din magazine și implementarea SAP dedicată industriei de confecții, fac ca acest proiect să fie etalon în domeniu. Experiența acumulată la Nissa ne ajută să adaugăm modele de bune practici peste ceea ce SAP deja ne pune la dispoziție” a declarat Răzvan Gîdei, General Manager al Red Point Software Solutions.

###

Despre SAP

SAP, lider de piaţă pe segmentul soluţiilor software pentru afaceri, este în centrul revoluției tehnologice și de business. În prezent compania are circa 350.000 de clienți, din peste 180 de țări, pe care îi susține în gestionarea cu succes a tuturor factorilor disruptivi aduși de economia digitală. SAP oferă companiilor expertiza necesară pentru dezvoltarea unei strategii digitale și o platformă de tip End-to-End care acoperă toate procesele de business din 25 de industrii.

SAP contribuie la simplificarea proceselor de business, oferindu-le companiilor posibilitatea de a utiliza date în timp real, pentru a anticipa, în prezent, tendințele clienților.

Despre SAP România

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În ultimii 15 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local și la transformarea digitală a organizaţiilor. Astăzi, circa 600 de companii din România utilizează soluţiile SAP, din industrii precum utilităţi, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producţie. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienţi SAP.

În 2011, SAP a demarat un proiect de investiţii în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanţă pentru tehnologiile Cloud și HANA din Europa, care deservește clienţi SAP din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a 500 de angajaţi. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.sap.ro.

###

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here