Cu putin timp în urma am primit un telefon din parte unui domn care m-a rugat sa ne întalnim pentru un posibil proiect. Îi placusera niste fotografii pe care i le facusem unui prieten, student la actorie. Proiectul pe care vroia sa mi-l propuna era un portal unde actorii – si nu numai ei – sa se poata înscrie pentru a fi vazuti în vederea selectarii pentru diferite joburi – reclame, filme, show-uri de televiziune etc.

 Ideea m-a prins imediat! Am avut întotdeauna o simpatie pentru actori si lumea lor, cu atat mai mult cu cat si în familie exista rude – prin alianta, ce-i drept – care au absolvit Institutul de Teatru si Film.
 Lumea actorilor pare o lume aparte si nu e foarte usor sa intri acolo, sa te accepte si sa te considere unul de-al lor. Permisul meu de intrare a fost, pentru o seara, pasiunea pentru film, în special pentru cinematografia europeana. Trecand peste orele excelente în care m-am simtit ca un spectator de lux, cu ei toti interpretandu-si cu mult umor si daruire rolurile cerute de sedinta foto, am plecat de acolo cu o mare nedumerire: unde o mai vazusem pe actrita blonda cu ochi albastri? Mi s-a parut destul de deplasat sa o întreb direct, dar senzatia persista si nu îmi dadea pace. Eram sigur ca o mai vazusem, nu o confundam, nu avea deloc o figura comuna.
 Odata ajuns acasa, am început sa caut si eforturile mi-au fost rasplatite. Pe la începutul anului, o mare firma de produse lactate a realizat mai multe spoturi publicitare. Pentru ca lucrasem în mai multe randuri cu ei, au tinut ca si fotografiile de making–of sa le fac eu (making–of – ul reda pe scurt modul în care s-au desfasurat lucrurile la respectivul proiect, filmare, sedinta foto, etc ).
 Într-una din zile, actrita din rolul principal, care îndemna oamenii sa consume produsul, era chiar subiectul cautarilor mele! si, ca si cum asta nu era suficient, regizorul era un tanar care peste doar cateva luni avea sa primeasca recunoasterea internationala pentru un lungmetraj cu un titlu alfanumeric! Mi-am amintit cat de „ciudat” se purtase atunci regizorul cu mine, venind si prezentandu-se, în timp ce eu ma uitam consternat la el. Nu era prima data cand întalneam un regizor de film, dar rareori se întamplase ca vreunul din ei macar sa raspunda la salut. Modestia si caldura lui ma cucerisera, mai ales ca nu s-a suparat cand, la un moment dat, din cauza zgomotului pe cate îl faceam cu aparatul, au fost nevoiti sa mai traga cateva duble.
 Cu putin timp în urma, citeam ca actorii au iesit în strada pentru a cere salarii decente, sporuri de risc pentru cascadori si bonuri de masa. Este trist ca oameni cu care altfel ne mandrim peste hotare traiesc la limita decentei, unii dintre ei chiar la limita supravietuirii. Exemple de actori si cantareti care au murit în mizerie sunt destule, numai de la începutul anului sunt cateva cazuri…
 Stau si acum si ma întreb daca o companie de produse lactate are într-adevar atat de multi bani încat sa plateasca, pentru un spot publicitar, actori adevarati si regizori de prima linie. Sau daca nu cumva situatia din cinematografia romaneasca nu e atat de precara încat sa determine oameni valorosi sa se vanda pentru un pahar cu lapte. Fie el si batut!(Celush)

PHOTOS