Ce inseamna un “teatru de proiecte”, asa cum este METROPOLIS ?
Romanii sunt obisnuiti ca actorii sa fie angajati ai teatrelor unde joaca. De aceea, un actor poate juca in fiecare zi in alta piesa, pe scena acelui teatru, iar publicul fidel il poate urmari azi in Hamlet, iar maine intr-o comedie, de exemplu.
La un teatru de proiecte, nu exista actori proprii. in cazul Metropolis, situatia este exact ca in distibutia de film sau in televiziune: regizorul isi alege echipa pe care o considera ideala si poate solicita orice actor, de oriunde, daca el poate veni atunci si nu este implicat in alt proiect. Pentru o piesa care ar urma sa fie montata, poate veni si un actor din Baia Mare – de pilda – daca se potriveste rolului sau daca el corespunde, sa zicem, “fisei de date” a personajului respectiv, in viziunea regizorului!
Un alt lucru benefic al teatrului de proiecte este ca actorul este platit nu cu un salariu fix – de care este multumit sau nu – ci actoria devine, intr-un fel, o profesiune liberala, iar plata se face “la bucata”, in functie de numarul de reprezentatii. Pe de alta parte, cu cat spectacolul se bucura de succes mai mare, cu atat sunt sanse sa fie platit mai bine…

Sunteti multumit de acest proiect al dvs?
Cred ca, la 40 de ani, am jucat cel mai frumos rol din viata mea! in popor se spune ca nu ai fost pe acest Pamant daca nu ai facut un copil, o casa si daca nu ai sadit un pom, pentru ca trebuie sa lasi urme ale treceri tale prin viata. Eu am facut un teatru! Este urma lasata de mine… Iar Metropolis este singurul teatru de proiecte din Romania!

De ce a ramas singurul? Este atat de greu sa gestionezi un asemenea proiect si sa-l sustii financiar?
Din punct de vedere financiar, proiectul este sustinut de municipalitate. Iar Metropolis este singurul teatru de proiecte din Romania nu pentru ca alti colegi de breasla nu ar fi inteles fenomenul, ci pentru ca – la ora actuala – nu exista o strategie in domeniul cultural. Ce ar insemna asta, la nivelul Bucurestiului? De pilda, ar insemna recuperarea unor spatii, cum ar fi in Centrul Istoric sau cum sunt unele dintre fostele cinematografe, care stau sa cada. Acestea ar putea fi transformate in spatii in care se pot desfasura acte culturale, sali de expozitii sau de concerte. Iar, de la buget, sa fie oferita finantarea utilitatilor, plata cheltuielilor de intretinere si pentru logistica, pentru ca nu s-ar putea sustine altfel. in rest, sa fie treaba administrativa a celui ce va prelua spatiul si care ar trebui sa fie in stare sa-si autofinanteze manifestarile culturale si plata artistilor, la un nivel decent. De pilda, sunt atatia tineri artisti care nu au unde sa-si arate talentul. Pianistul de 15 ani sau violonistul de 18 ani ar putea gasi aici cadrul pentru afirmare. Iar lumea ar veni la astfel de concerte si ar plati biletul de intrare, pentru ca exista multi iubitori de cultura si arta. Nu trebuie decat sa existe disponibilitate, mai ales ca Bucurestiul nici nu dispune de prea multe teatre si spatii pentru acte artistice… si am studiat acest lucru! Cand am facut proiectul de management pentru Metropolis, am comparat Capitala noastra cu Sofia, Varsovia si Budapesta. Ei, bine, in Bucuresti sunt doar 16 teatre, la Sofia sunt vreo 60, Budapesta are vreo 89, iar Varsovia aproape 100! Sunt teatre mici, independente, pentru ca nici nu ai nevoie de spatii mari pentru un act cultural de calitate. Dar trebuie sa-i dai posibilitatea omului sa aiba de unde alege, sa-i oferi cat mai multe variante, nu sa-l obligi sa vada ce vrei tu, pentru ca nu-i poti oferi mai mult. Mai ales ca romanul a invatat repede expresia “Cum? Ma obligi sa vad ce vrei tu, pe banii mei…?” ! si-atunci, trebuie sa-i oferi o gama larga de produse. La Roma sunt circa 300 de evenimente artistice pe zi! Noi suntem departe. in Bucuresti, sunt cel mult 16 piese pe seara, in cele 16 teatre, plus inca vreo cateva expozitii ocazionale, gazduite in cine stie ce alte sali. in total, nu depasim 30 de evenimente artistice pe zi – de 10 ori mai putin decat in cazul Romei!

Cultura poate supravietui daca nu este subventionata?
Greu! De la romani incoace, cultura a fost finantata! Chiar si Shakespeare a fost finantat, nu e nimic nou in asta…

Pretul biletelor nu poate sustine financiar un proiect teatral?
Pretul biletelor la un spectacol nu poate fi excesiv de mare, ci adaptat puterii medii de cumparare! Iar din aceste incasari poti plati actorii, daca – asa cum spuneam – ai subventionata logistica si utilitatile. Daca trebuie sa platesti tu tot, de la chiria salii si pana la energie electrica, nu-ti ajung incasarile de pe bilete. Iar daca mai trebuie sa si investesti in modernizare sau aparatura, nici atat !… Iar aici putem vorbi si de o alta mentalitate, care exista acum la noi. Romanul nu mai stie sa si investeasca. Este la nivelul la care vrea doar sa cumpere! Pe vremuri, Ateneul s-a refacut cu banii oferiti de cetateni, in urma unui apel popular desfasurat sub sloganul “Dati un leu, pentru Ateneu”. Romanul era si investitor, atunci. Iar un leu nu este mult, dar a contat, daca masa de oameni a fost suficient de mare. Eu, daca vin acum cu o initiativa de a construi un teatru independent si lansez acelasi indemn, veti constata ca romanii nu mai dau nici un leu pentru proiectul respectiv, pentru ca nu mai exista acea mentalitatea de investitor! Iar asta se va intampla atata timp cat romanii nu vor fi linistiti cu privire la prezentul si la viitorul lor material, ceea ce nu este cazul acum…

Dar companiile puternice nu pot fi atrase sa investeasca in acte de cultura?
Pe aceasta idee, cunosc un caz concret in Germania, unde Opera “X” – nu dau nume – chiar are un sponsor oficial, o anumita firma pe care nu o pot numi, ca sa nu se spuna ca-i fac publicitate… Dar in Romania nu poate fi o solutie, in conditiile legislative actuale, pentru ca legislatia de la noi nu ofera mari facilitati firmelor care ar dori sa sponsorizeze evenimentele culturale! La noi, nu sunt atrasi potentialii sponsori, desi cred ca ar putea exista companii care sa doreasca acest lucru…

Asadar, astazi, teatrul poate fi o afacere profitabila?
Este posibil, daca intelegem un lucru. in 1989 am dorit sa trecem la capitalism. Ce inseamna asta? inseamna sa investesti in ceva, care sa aduca un profit, fie ca e vorba despre profit material sau spiritual, ori de imagine. in paranteza fiind spus, capitalul de imagine pare sa primeze in zilele noastre, care devine foarte cautat si – implicit – profitabil!

Si pentru actor?
Bineinteles! Daca il chemi intr-o piesa de teatru pe Marcel Iures, daca o chemi pe Olga Tudorache, ori pe Oana Pellea, daca il chemi pe Victor Rebengiuc – ca sa dau doar cateva exemple de marca – implicit profiti de capacitatea lor de a atrage publicul, dar trebuie sa-i si platesti pe masura capitalului lor de imagine! Iar un actor de valoare devine un«brand» si este purtator de profit, atat pentru el, cat si pentru proiectul teatral din care face parte!
Daniel Negut

INTERVIURI