KBC preia Romstal Leasing

KBC si Romstal Imex SRL au convenit in privinta achizitionarii de catre KBC a pachetului majoritar de actiuni Romstal Leasing – cea mai mare societate independenta de leasing din Romania – pentru suma de 70 de milioane de euro. Protocolul prevede si achizitionarea pachetului majoritar detinut in prezent de Romstal Imex la INK Broker de Asigurari, al saptelea jucator in topul brokerilor de asigurari din Romania. Cele doua parti intentioneaza sa finalizeze tranzactia in primul trimestru al anului 2007.

Prin aceasta achizitie, KBC face inca un pas important spre materializarea expansiunii sale strategice in Europa Centrala si de Est, zona devenita efectiv o “a doua casa” pentru grupul belgian.
KBC are convingerea ca Romania poate deveni una dintre cele mai importante piete financiare din Europa Centrala si de Est, datorita populatiei sale (21,7 milioane de locuitori), potentialului de crestere si datorita relatiilor comerciale. KBC considera totodata ca va creste intr-un ritm rapid cererea clientilor romani de tip retail si tip business pentru si mai multe produse si servicii financiare.
In consecinta, KBC ia in calcul Romania drept o prioritate majora pentru extinderea fireasca a prezentei sale in regiune. KBC isi propune sa devina lider pe diferite segmente ale pietei financiare romanesti.Piata romaneasca de leasing si Romstal Leasing
Piata romaneasca de leasing se afla intr-o crestere rapida (46% in 2003-2005) si se prevede o continuare a aceluiasi ritm de crestere pentru anii urmatori. Structura pietei este similara altor piete central si est europene unde KBC este deja prezent prin leasing auto ca activitate principala, alaturi de segmentele de leasing imobiliar si pentru echipamente. Ofertantii de servicii de leasing de pe piata romaneasca sunt societatile independente de leasing precum Romstal Leasing, companiile de leasing subsidiare bancilor si cele subsidiare producatorilor auto.

Romstal Leasing este cea mai mare societate independenta de leasing din Romania. La finalul anului 2005 a avut o cota de 3,25% pe piata de leasing din Romania si a ocupat locul 13 pe piata. Majoritatea activitatii sale financiare provine din leasingul auto (aproximativ 80%), insa compania ofera concomitent leasing pentru echipamente, vehicule comerciale, motociclete si leasing imobiliar.

Romstal Leasing se remarca printr-o profitabilitate inalta, cu un ROE de 33% in 2005 (raportul profit net/investitii), o crestere a profitului net de 11% si cu o crestere a imobilizarilor de 67% in perioada 2004-2005. Compania a cunoscut o crestere imensa in ultimii ani, deschizand noi birouri pe intreg teritoriul Romaniei. In prezent, opereaza pe piata printr-o retea de 20 de birouri proprii, cu peste 80 de angajati si este prezenta in aproape toate orasele importante. Un element care da seama despre ritmul accelerat de crestere il reprezinta planurile companiei de a opera in 2008 printr-o retea de 35 de birouri in Romania.
Romstal Leasing este detinut majoritar de Romstal Imex SRL (99% din actiuni). Romstal Imex a luat decizia de a-si focaliza activitatile si investitiile viitoare pe nucleul industrial, care coincide cu planurile sale de dezvoltare strategica.
Ca parte integranta a intelegerii de astazi a celor doua parti, KBC va achizitiona si pachetul majoritar detinut de Romstal in cadrul INK Broker de Asigurari (al zecelea jucator pe piata in 2004). INK Asigurari a fost creat in 2003 si este o companie-sora a Romstal Leasing in privinta ritmului de crestere, oferind servicii atat catre Romstal Leasing, cat si catre terti. Compania are in prezent 25 de angajati si se remarca printr-o mare profitabilitate, cu o crestere de 90% si cu o crestere a profitului de 126% in perioada 2004-2005.

“Romstal Leasing, cea mai mare societate de profil de pe piata romaneasca, a cunoscut o crestere majora in ultimii ani. Avand in vedere potentialul enorm al pietei din Romania, ne bucura sa avem alaturi KBC drept actionar strategic puternic, in vederea asigurarii unei dezvoltari viitoare a companiei”, a declarat Presedintele Consiliului de Administratie Romstal Imex, Enrico Perini.

Andre Bergen, Presedinte al Consiliului de Administratie KBC Group a adaugat ca noul pas se inscrie in planurile companiei pe termen lung pentru piata din Europa Centrala si de Est, in strategia de consolidare a pozitiei KBC drept unul dintre cei mai mari investitori din regiune. “Ca actionar strategic activ, KBC se angajeaza sa dezvolte oportunitati de crestere si sa faciliteze dezvoltarea acestei companii-lider de piata in Romania, avand ca scop implinirea asteptarilor clientilor ei, ale echipei sale de conducere si ale actionarilor. In cadrul Grupului KBC, afacerile din segmentul leasing deservesc intregul grup, alcatuiesc o entitate care ofera servicii ale caror menire este sa optimizeze eficienta. Mai mult, structura Romstal Leasing este similara celorlalte entitati avand ca obiect de activitate leasingul ale KBC in Europa Centrala, permitand un transfer simplu de experienta si o integrare fireasca a companiei in grup. Vedem Romstal Leasing drept o platforma ideala pentru dezvoltarea brokerajului in asigurari si in activitati financiare destinate consumatorului de bunuri de larg consum”, a mai precizat Bergen.
De asemenea, Romstal Group a beneficiat de serviciile de consultanta ale BAC Investement Bank Romania.
KBC este deja prezent in Europa Centrala si de Est in sectoarele bancar si asigurari prin CSOB Bank, CSOB Pojistovna, CSOB Poistovna (Republica Ceha si Slovacia), K&H Bank, K&H Insurance (Hungary), Kredyt Bank, Warta si Warta Life (Polonia), NLB Bank si NLB Vita (Slovenia). KBC ocupa o pozitie de lider pe piata de leasing ceha (numarul 1 cu 16% cota de piata), Slovacia (numarul 1 cu 20% cota de piata), Ungaria (numarul 6 cu 8% cota de piata) si Polonia (sub 1% cota de piata).

adobe acrobat news pdf platform upgrade Acrobat 9 Pro Extended free adobe acrobat viewer

Leave a Reply

Page 1 of 11

Mediabloc SITER
Site integrat in reteaua Integrator de publicitate