Sa nu va lasati indusi in eroare de titlu, nu voi povesti despre reun shooting cu dansatori sau pentru un concurs de dans. Cei care au dansat in timpul shooting-ului au fost chiar clientii, in timp ce eu „trageam” de zor. Dar sa nu anticipez…

Marea majoritate care apeleaza la serviciile pe care le prestez o formeaza clientii din Bucuresti. Si ma refer la fotografiile care tin de zona de publicitate si publicatii. Exista insa o exceptie: un client din nord-vestul tarii, dintr-o zona foarte frumoasa, pe care am descoperit-o si partial, exploarat-o in urma cu cativa ani. Acest client publica o revista dedicata unor evenimente, ipotetic unice, din viata fiecarui om ajuns la varsta adulta. Altfel spus, pana la adanci batraneti (am inteles ca se poate chiar si de la 16 ani, mai nou, fara acordul parintilor). Statistic vorbind insa, in Romania se inregistreaza 8,78 casatorii si 1,70 divorturi la 1000 locuitori. Industria matrimoniala a cunoscut un aemenea avant incat publicatiile de profil prospera. Dintre publicatii, cea editata de clientul meu este putin diferita si diferenta este data de oamenii care lucreaza acolo, cu mentalitatea, educatia si bunul simt specifice ardelenilor. Sedinta foto a a fost mai grea, erau de fotografiat careva sute de articole, de la costume si rochii specifice de ceremonie, pana la verighete, incaltaminte, accesorii si o gramada de late lucruri care in mod normal nici nu ti-ar trece prin cap ca ar putea avea de-a face cu o nunta (de exemplu – o „rotita dubla de coca” sau o stropitoare de gradina!). Datorita numarului mare de produse, sedinta a durat doua zile si o noapte, fapt care m-a solicitat din plin. Tocmai de aceea am incercat sa creez, pentru mine in primul rand, o atmosfera cat mai placuta pentru a-mi usura pe cat posibil misiunea. Am avut o placuta surpriza: cei care au creat atmosfera au fost, pana la urma, chiar clientii. La un asemenea volum de activitate este necesar mult personal. Fiecare produs care urmeaza sa fie fotografiat trebuie aranjat cu multa grija. In consecinta, revista a trimis la Bucuresti un „ comando” format din 5 persoane – 2 fete, 3 baieti, apropiati ca varsta.

Cele mai mari pericole, in situatii de munca pe termen lung sunt rutina si oboseala. Prima pentru ca iti limiteaza creativitatea si a doua pentru ca iti limiteaza puterile. Si intr-un caz si intr-un altul, un bun antidot este muzica. Asa ca am ales cateva CD-uri cu muzica din tineretea mea , sperand nu vor exista disensiuni. Din fericire, nu doar ca muzica le-a placut, dar chiar au inceput sa danseze. A trebuit sa ma opresc din fotografiat pentru ca era pentru prima data cand un client (doi, de fapt) dansa in studio in timpul unei sedinte foto! Si a fost doar inceputul! Au continuat prin a fredona refrenele pieselor, s-au fotografiat intre ei cu trofeele din studio, apoi cu manechinele care aveau menirea de a sustine rochiile si costumele, s-au fotografiat cu paisajul care se vedea afara, la apus, si cam cu toate accesoriile pe care trebuia sa le fotografiez! A fost un spectacol total, si a fost cu atat mai frumos, cu cat in cele doua zile de shooting nu am reusit sa-mi dau seama care dintre ei era seful. Si se organizau foarte bine: fiecare isi asuma, in mod tacit, cate un segment de lucru. Veneau pe rand, dupa ce in prealabil isi pregateau zona lor de accesorii. Cand ne-am despartit, pe la 2 dimineata, parca eram prieteni de mult timp! A fost o experienta unica, pe care as vrea sa o pot repeta intr-o zi. Dar nu depinde de mine…(Viorel titu, Celush – articol preluat din reviste Business Point, nr. 30, varianta print)

Celush

 Ideea m-a prins imediat! Am avut întotdeauna o simpatie pentru actori si lumea lor, cu atat mai mult cu cat si în familie exista rude – prin alianta, ce-i drept – care au absolvit Institutul de Teatru si Film.
 Lumea actorilor pare o lume aparte si nu e foarte usor sa intri acolo, sa te accepte si sa te considere unul de-al lor. Permisul meu de intrare a fost, pentru o seara, pasiunea pentru film, în special pentru cinematografia europeana. Trecand peste orele excelente în care m-am simtit ca un spectator de lux, cu ei toti interpretandu-si cu mult umor si daruire rolurile cerute de sedinta foto, am plecat de acolo cu o mare nedumerire: unde o mai vazusem pe actrita blonda cu ochi albastri? Mi s-a parut destul de deplasat sa o întreb direct, dar senzatia persista si nu îmi dadea pace. Eram sigur ca o mai vazusem, nu o confundam, nu avea deloc o figura comuna.
 Odata ajuns acasa, am început sa caut si eforturile mi-au fost rasplatite. Pe la începutul anului, o mare firma de produse lactate a realizat mai multe spoturi publicitare. Pentru ca lucrasem în mai multe randuri cu ei, au tinut ca si fotografiile de making–of sa le fac eu (making–of – ul reda pe scurt modul în care s-au desfasurat lucrurile la respectivul proiect, filmare, sedinta foto, etc ).
 Într-una din zile, actrita din rolul principal, care îndemna oamenii sa consume produsul, era chiar subiectul cautarilor mele! si, ca si cum asta nu era suficient, regizorul era un tanar care peste doar cateva luni avea sa primeasca recunoasterea internationala pentru un lungmetraj cu un titlu alfanumeric! Mi-am amintit cat de „ciudat” se purtase atunci regizorul cu mine, venind si prezentandu-se, în timp ce eu ma uitam consternat la el. Nu era prima data cand întalneam un regizor de film, dar rareori se întamplase ca vreunul din ei macar sa raspunda la salut. Modestia si caldura lui ma cucerisera, mai ales ca nu s-a suparat cand, la un moment dat, din cauza zgomotului pe cate îl faceam cu aparatul, au fost nevoiti sa mai traga cateva duble.
 Cu putin timp în urma, citeam ca actorii au iesit în strada pentru a cere salarii decente, sporuri de risc pentru cascadori si bonuri de masa. Este trist ca oameni cu care altfel ne mandrim peste hotare traiesc la limita decentei, unii dintre ei chiar la limita supravietuirii. Exemple de actori si cantareti care au murit în mizerie sunt destule, numai de la începutul anului sunt cateva cazuri…
 Stau si acum si ma întreb daca o companie de produse lactate are într-adevar atat de multi bani încat sa plateasca, pentru un spot publicitar, actori adevarati si regizori de prima linie. Sau daca nu cumva situatia din cinematografia romaneasca nu e atat de precara încat sa determine oameni valorosi sa se vanda pentru un pahar cu lapte. Fie el si batut!(Celush)